Gura lumii, 29.01.2019
Vorbesc cârcotaşii că un edil şef s-a gândit să renunţe la primărie, la viitoarele alegeri. Cică omul nostru s-a săturat de atâtea probleme, bătăi de cap. Nu mai vrea şi gata. Însă, cârcotaşii au aflat că respectivul ţinteşte un post mai sus, la judeţ. Cel puţin asta au aflat zvonerii prin târg. Că e mai călduţ şi fără atâtea responsabilităţi. Şi, uite aşa, primarul de care vorbim va renunţa la postul de la primărie. Cârcotaşii susţin că asta se va întâmpla dacă partidul său va reuşi un scor bun la locale. Altfel, respectivul nu dă vrabia din mână pe cioara de pe gard.
Vorbesc gurile rele că un şefuleţ de la o instituţie din oraşul cu cetate s-a pus pe făcut reclamaţii. Şi nu s-a mulţumit să le facă doar colegilor reclamaţii pentru tot felul de probleme. Zvonerii povestesc pe la colţuri că i-a reclamat şi pe şefi. Aşa, să iasă în evidenţă, că prea se plictiseşte omul nostru la serviciu. Cunoscuţii săi povestesc pe la colţuri că omul scrie aproape zilnic sesizări şi nu se lasă, susţin zvonerii, până nu le face probleme colegilor cu care nu se înţelege, dar şi şefilor în acelaşi timp. Acum, să vedem dacă îi şi reuşeşte omului, sau dacă nu cumva totul se va întoarce împotriva sa.