Vorbeşte lumea tot mai des că la magazinele deschise, cu mare pompă, cu ceva vreme în urmă, în municipiul reşedinţă de judeţ, de către o cunoscută firmă profilată pe produse din carne, se înregistrează tot mai multe nereguli, de toate categoriile. Ba produsele puse în vânzare au termenul de valabilitate depăşit, ba casierele greşesc când marchează preţurile la casă, dar de fiecare dată, în defavoarea cumpărătorului, ba când ajunge omul acasă, constată că gramajul scris pe etichetă nu corespunde cu cel real. Chiar ieri, o cumpărătoare a păţit-o la unul din magazinele companiei amintite, situat într-un cartier mărginaş al oraşului. A cumpărat femeia, printre altele, un iaurt care, potrivit preţului afişat pe raft costa 3,2 lei. Când s-a uitat pe bonul primit de la casă, a constatat că a plătit pentru el 4,4 lei. S-a întors la casieră, aceasta i-a spus că a greşit, dar nici gând să-i restituie banii încasaţi în plus. Iar ca necazul femeii să fie mai mare, ajunsă acasă, când s-a uitat mai atent, a constatat că termenul de valabilitate al iaurtului era expirat.
Cică se pune de o anchetă serioasă venită de sus, de la centru, în cadrul unei importante instituţii judeţene. Cel puţin aşa vorbesc cârcotaşii prin zona de sud a judeţului, zonă de care este legată de fapt ancheta ce se află pe punctul de a demara. Şi toată treaba pleacă de la faptul că şefii instituţiei cu pricina au încercat să găsească soluţiile pentru a nu lăsa o firmă subordonată, care-şi desfăşoară activitatea în oraşele sudiste din judeţ, să se ducă de râpă, adică să intre in faliment. Până aici n-ar fi nimic rău, numai că, vorbeşte lumea care se dă bine informată, metoda prin care firma sudistă a fost salvată de la faliment n-a prea fost în litera legii, ci cam pe lângă ea. Ba mai mult, cică s-au accesat şi niscaiva fonduri europene, pentru punerea pe picioare a ceea ce a mai rămas din firmă, iar acum, cică şi cu acestea sunt probleme. Că gura lumii vorbeşte aiurea, că adevăr grăieşte, rămâne de văzut în perioada următoare.
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…