Vorbesc cârcotaşii că directorul unei companii de stat, sau a ceea ce a mai rămas din ea, nu numai că nu aduce nici un contract pentru a revitaliza firma, dar face tot ce poate ca să pună mâna pe ce mai este de valoare acolo. Astfel, gurile rele susţin că omul nostru, împreună cu un parlamentar, care l-a şi pus pe postul respectiv, au vândut la fier vechi o secţie a companiei, din apropierea municipiului cu cetate, secţie care mai putea funcţiona şi, mai mult, mai putea aduce bani frumoşi companiei. Aşa că, gurile rele din firmă susţin că directorul de care vorbim a venit pe post nu să le dea de lucru salariaţilor din acea companie, ci să facă rost de bani pentru partidul care-l susţine şi pentru liderii locali care l-au promovat acolo. După cum se vede, vorbesc oamenii, pe actualii guvernanţi şi, bineînţeles şi pe oamenii lor din teritoriu, nu-i interesează bunul mers al treburilor în ţară, ci cum să-şi facă plinul mai mult. Că, în rest, după ei, potopul.

Gurile rele au aflat că un medic din municipiul reşedinţă de judeţ s-a pensionat recent. Până aici, nimic nou, spun cârcotaşii. Numai că, pensionarul nostru a ţinut să-i cheme pe toţi colegii cu care a lucrat ani de-a rândul şi care se aşteptau din partea fostului lor şef să fie generos, măcar acum, la despărţire. Aşa se face că oamenii s-au strâns cu mic, cu mare, într-o sală din unitatea cu pricina, aşteptând poate să ciocnească un pahar de şampanie şi să guste un pişcot. Însă, spun zvonerii, mare le-a fost mirarea când, ajungând  în încăperea respectivă, au văzut pe masă, un platou cu pateuri vechi şi două sticle de suc. Crezând că au ajuns prea târziu şi alţi colegi au trecut pe acolo şi au mâncat toate bunătăţile, ei au întrebat unde sunt pişcoturile şi şampania mult aşteptată. Când au aflat că de fapt asta era toată mâncarea şi băutura, unii au ieşit rapid din sală, iar alţii s-au pus pe chicoteli. Şi, ca tacâmul să fie complet, pensionarul i-a anunţat că, de acum încolo, îi aşteaptă la cabinetul lui privat.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Oare cine-i directorul si cine-i parlamentarul ? Este foarte simplu si evident , tinand cont de faptul ca amandoi sunt niste nemernici : d-nul notar FARCAS LADISLAU ( caruia nu i-au mai ajuns banii de la biroul notarial si a venit sa jumuleasca si statul , nu ? )director la Minvest si bineinteles acest indiviv care face si desface totul in PDL : d-nul deputat ARION VIOREL , Mari excroci ... Sper ca hunedorenii sa aiba grija de ei la viitoarele alegeri .

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

2 zile ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…

3 zile ago