Gura lumii, 30.01.2020
Îşi trăieşte ultimele clipe în politică şi n-ar vrea să piardă ocazia de a-şi rezolva toate problemele. Gurile rele spun că un politician din regiunea cu lămpaşe, guraliv şi tupeist din cale afară, este pe făraş. Activează într-o formaţiune ce nu va mai trece pragul electoral şi nici pe plan local nu mai face mare brânză la alegerile din vară. Prin urmare, cum ştie că sfârşitul e aproape, omul s-a gândit că ar fi cazul să tragă tare şi să se aranjeze. Nu chiar pe el, ci pe odrasla sa. Gurile rele spun că omul se luptă de zor să-şi pună odrasla pe o funcţie de conducere, cu un salariu pe măsură, şi cu posibilitatea de a urca în viitor pe o treaptă superioară. Planul lui s-a izbit însă de opoziţia şefului suprem al urbei, sătul de nesimţirea şi tupeul individului.
Reactivat după ce abia s-a dus la odihnă. Gurile rele spun că este mare vânzoleală la un centru din sudul judeţului, o instituţie considerată dezirabilă de mulţi. Fostul conducător al ei, pensionat de ceva vreme, este pe cale să se reactiveze. Bârfitorii spun că omul, profesionist, este adevărat, bate drumul pe la superiori cu aceeaşi doleanţă, adică de a reveni în fruntea instituţiei. Nici actualul ei conducător nu este de lepădat, dar are şi el meritul că a mişcat instituţia în direcţia bună de când este la butoane. Tot zvonacii spun că sunt mari şanse ca respectivii să o dea la ”pace” şi să facă o rocadă pe care au mai făcut-o, adică unul să fie şeful mare, iar celălalt să aibă o funcţie echivalentă, dar fără subordonaţi prea mulţi de coordonat şi cu un acces mai scăzut la finanţe.