Gura lumii

Gura lumii, 30.07.2013

gura lumiiGurile rele susţin că scandalurile care s-au ţinut lanţ, în ultima vreme, la un club din sudul judeţului şi s-au soldat cu desfaceri de contracte şi ameninţări, au fost provocate doar în mică măsură de chestiuni de ordin sportiv. Cică buba neînţelegerilor ar fi fost banii pe care unii dintre oficialii grupării i-ar fi încasat ilegal, pe la spatele jucătorilor. Sportivii care au fost daţi afară de la club au lăsat să se înţeleagă că doi dintre mai marii echipei au beneficiat de bursele unora dintre jucătorii plecaţi de la grupare, în contextul în care sportivii erau plătiţi cu salarii de mizerie. Când au aflat de această manevră murdară, sportivii au avut pretenţia ca respectivii bani să li se împartă lor care duc greul în teren, nu să intre pe mâna oficialilor. Din păcate, cei doi oficiali au refuzat, iar de acolo a început războiul care s-a soldat cu ruptura dintre cele două părţi. Rămâne de văzut dacă acuzaţiile sportivilor se vor dovedi reale şi dacă autorităţile se vor sesiza, având în vedere că o parte dintre banii în discuţie provine din bugetul public.

Atitudinea balcanico-hoţomană a unor comercianţi din oraşul cu cetate a început să devină iritantă pentru tot mai mulţi concetăţeni care au fost în concedii în străinătate sau în oraşe mai civilizate din ţară (gen Sibiu), unde şi-au primit restul până la ultimul bănuţ, chiar dacă suma era infimă. Din această perspectivă, gurile rele susţin că servirea cea mai proastă este la un magazin generalist aflat la parterul unui centru comercial situat în buricul târgului. Cică în respectiva locaţie, lucrătoarele de la casele de marcat nici măcar nu se mai obosesc să pună costurile cu virgulă care apar pe bonurile fiscale, ci rotunjesc şi pretind cu de la ele putere, sume rotunde. Oamenii care s-au plâns de această situaţie nu erau revoltaţi atât de privarea lor de mărunţişul cu pricina, cât mai ales, de atitudinea casierelor şi de faptul că practic, erau furaţi pe faţă. În plus, cei care aveau tupeul să solicite restul până la ultimul bănuţ erau trataţi atât cu priviri dispreţuitoare, cât şi cu clasica şi lipsita de bun simţ expresie „nu avem mărunţiş, daţi dumneavoastră bani potriviţi”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura