Categories: Gura lumii

Gura lumii 30.09.2013

Un cuplu de aşa-zişi politicieni face legea în filiala locală a unui partid care se vrea îndreptat spre săraci. Cei doi, dar mai ales ea, conduc din umbră organizaţia de partid şi cum domniţa are mintea hodinită, este pusă numai pe răutăţi. Gurile rele spun că liderul organizaţiei din capitala lămpaşelor este doar cu prezenţa, n-are nici un cuvânt de spus şi nici curaj să ia atitudine. Pentru că la mai multe întruniri, cei mai vechi din partid şi-au dat cu părerea despre ce direcţie trebuie să ia formaţiunea locală şi cum ar deveni vizibilă în perspectiva alegerilor, au fost făcuţi albie de porci. S-au ales cu zeci de înjurături din partea ei, iar oamenii s-au uitat unii la alţii miraţi de ce putea să-i iasă din gură domniţei. Cârcotaşii spun că femeia este încurajată de faptul că liderul formaţiunii nu-i spune nimic, odată din cauză că e moale de fel, dar mai ales, pentru că i-a trecut de câteva ori prin aşternuturi.

Vile şi viluţe apar pe malurile Jiurilor, ca şi ciupercile după ploaie, iar acest lucru este unul bun, pentru că arată bunăstare. Problema este însă când bunăstarea este dobândită ilegal, iar proprietarii acestor construcţii care sunt puşi să vegheze cum se cheltuieşte banul public, în loc să-şi facă treaba, îşi iau partea leului şi închid ochii. Gurile rele vorbesc că în regiunea dintre Jii, mai mulţi purtători de epoleţi, angajaţi care se ocupă de stârpirea celor care fură statul, dar şi băieţi care ar trebui să-i miroasă pe cei din urmă şi să-i tragă de mânecă, şi-au dat mâna pentru bunăstarea proprie. Prin urmare, toţi sunt în cârdăşie şi se sprijină reciproc pentru a scăpa de răspundere în faţa legii.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

3 ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

3 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

3 ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

3 ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

3 ore ago

Nu s-a schimbat nimic. Cu salarii babane, unii medici încă cer șpagă

Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…

3 ore ago