Gura lumii, 30.11.2019
Vorbesc gurile rele că o domnişoară ajunsă pe un post de consilier personal îşi face de cap cât ţine ziua ei de lucru. Cârcotaşii au aflat că tinerica de care vorbim îşi permite să facă aproape tot ce îi trece prin cap în afară de munca pentru care primeşte bani frumoşi ca şi consilier al şefului instituţiei. Zvonerii şuşotesc că lucrurile au luat-o razna, dar acest lucru nu pare să o deranjeze pe domnişorica noastră. Cică respectiva face cumpărături online de zor de pe computerul şefului şi îşi cheamă chiar şi manichiurista la birou. Se ştie, povestesc gurile rele, şi de ce nu o trece şeful pe un alt post.
Povestesc zvonerii prin târg că un primar de pe la noi le cere afaceriştilor cu care lucrează o taxă de premiere. Cică spun zvonerii, taxa reprezintă de fapt şpaga pe care oamenii trebuie să o dea dacă vor să nu aibă piedici din partea edilului şi a angajaţilor din primărie. Şuşotesc gurile rele că omul nostru nu are nici o jenă când le cere banii respectivilor, ba din contră, e tare mândru că ia sumele cu pricina. Afaceriştii au început însă să vorbească pe la colţuri şi se jură că nu mai vor lucra cu primarul respectiv, mai ales că nu pot să dea salarii mai mari angajaţilor, deoarece trebuie să dea şpagă edilului.