Categories: Gura lumii

Gura lumii 31.03.2015

Spun gurile rele că doi interlopi din municipiul cu cetate s-au luat la bătaie zilele trecute, într-un local. Cârcotaşii au aflat că interlopii, odată personaje care băgau frica în cetăţenii cinstiţi, s-au luat la trântă de la o jună care îl însoţea pe unul dintre cei doi de care vorbim. Acţiunea s-a petrecut într-un local unde calcă aproape numai personaje dubioase, dar asta nu e cea mai mare problemă. Cică, vorbesc zvonerii pe la colţuri, toată tevatura s-a terminat cu declaraţii la poliţie, după ce paznicii au sunat la numărul de urgenţă, pentru că lumea nu se mai oprea din dat cu pumnii şi picioarele. Se poate spune că membrii lumii interlope din judeţ s-au mai liniştit în ultimii ani, dar se pare că dorul de acţiune nu li s-a ştirbit definitiv unora dintre ei, motiv pentru care, din când în când, se mai lasă cu câte o cafteală, care îi duce în final pe mâna oamenilor legii.

Povestesc cârcotaşii că o patroană de pe la noi de prin judeţ, devenită mare afaceristă, dar datorită unor fonduri europene pe care se pare că le cheltuie cam ilegal, a achiziţionat nişte suprafeţe de terenuri în zona unde se face deponeul ecologic de gunoi. Zvonerii şuşotesc prin târg că duduia de care vorbim a cumpărat cu un scop acele terenuri. Nu ca să ridice acolo un cartier rezidenţial, având în vedere investiţia în deponeul pentru gunoi, ci alt scop avut atunci când s-a gândit la zona respectivă. Gurile rele dau ca sigură informaţia cum că patroana de care vorbim a găsit o soluţie super de a scăpa de gunoaiele care rezultă de la înaripatele afacerii sale, împrăştiindu-le pe terenul cu pricina, pe motiv că ar îngrăşa solul. Numai că, spun specialiştii, potrivit normelor de protecţia mediului, dejecţiile gunoaiele nu pot fi împrăştiate oriunde, nefiind considerate îngrăşăminte naturale, ci dimpotrivă.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

12 ore ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

12 ore ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

12 ore ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

12 ore ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

13 ore ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

13 ore ago