Cică un politician cu vechi state de serviciu într-unul dintre cele mai importante partide din ţară, om cu îndelungată experienţă şi în administraţie, aflat de vreo doi ani şi în Parlament, iar de curând ajuns în fruntea organizaţiei judeţene a partidului din care face parte, s-a prezentat la preşedintele formaţiunii politice amintite, cu lista echipei sale de conducere. Şeful cel mare de la Bucureşti a citit-o cu atenţie, vorbesc surse care se dau bine informate, şi apoi, mirat, l-a întrebat pe omul nostru, de unul şi de altul de pe lista respectivă, de care el n-a auzit niciodată. Mai mult, cică l-ar fi întrebat şi de anumiţi primari, de care big-boss-ul ştia că au rezultate bune, dar pe lista cu pricina, ei nu apăreau. Poate altă persoană în locul politicianului de care facem vorbire s-ar fi pierdut cu firea, dacă era luat aşa din scurt la întrebări. Dar omul nostru s-a ţinut tare pe poziţie şi s-a descurcat de minune, spunându-i şefului că toţi cei pe care el nu-i ştie sunt tineri membri de partid, cu rezultate bune şi, mai ales, de mare perspectivă. Cum boss-ul cel mare este şi el tânăr, se înţelege că n-a mai comentat nimic şi a aprobat echipa propusă din judeţ.

Vorbesc gurile rele că un edil dintr-un oraş aflat în zona de sud a judeţului va avea cât de curând mari probleme, deoarece băieţii de la anticorupţie, dar şi cei de pe la judiciar din judeţ, sunt pe punctul de a finaliza un dosar voluminos, în care sunt puse cap la cap câteva mari matrapazlâcuri făcute de el în anii de când se află în fruntea obştei respective. Acum, să nu credeţi că omul nostru n-are şi el informaţii în acest sens şi nu ştie că poteraşii sunt gata-gata să-l găbjească. Dar stă relativ liniştit, deoarece nu este prima oară când a fost cercetat şi a ieşit basma curată. În plus, mai are şi el câţiva susţinători cu greutate, adevăraţi greuceni, prin Capitală, care la o adică pot să-i facă pe cei care-l caută prea serios pe la ouă, s-o lase mai moale şi să pună batista pe ţambal. Chiar suntem curioşi să vedem dacă zvonerii din sudul judeţului au informaţiile de la prima mână, sau edilul cu pricina poate să stea în continuare liniştit.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Sigur, asa o fi fost dar informatia o aveti chiar de la Laurentiu Nistor, care cica l-a pus la punct pe Victor Ponta. Dar, daca nu castiga Colegiul 3 va mai vedea ce va fi. Si nu va fi bine. Si mai e ceva. Ai grija laur ca Nicula Cosmin nu doarme, vegheaza somnul tau cum a vegheat FNI somnul depunatorilor sai, ha,ha,ha...

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

19 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

19 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

19 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

19 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

19 ore ago