Gura lumii

Lipsa de simpatie faţă de arbitri este universal valabilă şi se manifestă, la grade diferite de intensitate, în aproape toate sporturile. Conştienţi de acest sindrom, mai ales în domeniul lor, şefii fluieraşilor dintr-un sport cu mare priză la public, n-au avut curajul să propună majorarea baremurilor de arbitraj la o şedinţă a asociaţiei conducătoare a respectivului sport. Mai marele arbitrilor a tot explicat că baremurile la noi în judeţ sunt printre cele mai mici din ţară. Şi a precizat că tinerii şi arbitrii valoroşi nu mai sunt atraşi de domeniu, din cauza câştigurilor mici. Totuşi, abil şi diplomat ca de obicei, omul n-a spus pe şleau că vrea mărirea baremurilor, mai ales că în actualele condiţii de criză financiară, delegaţii echipelor i-ar fi sărit în cap. Propunerea indecentă a venit însă, din partea unui personaj, care aparent, nu are nici o legătură cu arbitrajul. Omul are o funcţie de top într-o comisie ce se ocupă cu sancţionarea celor indisciplinaţi şi e cunoscut ca fiind printre cei mai bine plătiţi dintre colaboratorii asociaţiei. El a propus mărirea baremurilor, pe motiv că fluieraşii îşi asumă multe riscuri. Propunerea a rămas în coadă de peşte, nefiind supusă la vot, însă a răsuflat printre delegaţii echipelor, că omul nostru total neinteresat are un fiu care e… tocmai arbitru. Ca să vezi, ce propui şi unde crapă.

 

Un preşedinte de asociaţie sportivă judeţeană, care a ajuns la al cincilea mandat consecutiv, a demonstrat  încă o dată că e uns cu toate alifiile şi că ştie să jongleze cu regulamentele şi cu oamenii, pentru a cădea mereu în picioare. Boss-ul a intrat într-o discuţie contradictorie cu reprezentantul unei echipe, care nu era în legalitate şi a încercat să-l pună cu botul pe labe şi să-l excludă din competiţie cu zâmbetul pe buze şi conform regulamentului. Numai că, şi oponentul preşedintelui era bine pus la punct cu regulamentele şi chiar s-a dovedit mai documentat decât preşedintele pe un alt segment al acestuia. Reprezentantul echipei a spus că dacă e normal ca formaţia lui să fie exclusă din competiţie, atunci, conform regulamentului, ar trebui excluse din campionat şi toate echipele care nu au antrenor calificat. Lovit puţin sub centură, preşedintele s-a redresat rapid, ca şi scrimerii dintr-o fandare. Bossul a invocat elasticitatea cu care trebuie interpretat regulamentul, pentru a nu distruge competiţia, şi a acceptat, în cele din urmă, o derogare şi pentru echipa cu probleme, căreia i s-a fixat un nou termen pentru a intra în legalitate.