Umblă vorba printre purtătorii de lămpaşe dintr-o zonă săracă a judeţului că, în scurt timp, vom asista la un fenomen întâlnit în urmă cu vreo 10 ani, când multe suflete au rămas fără o bucată de pită. Cârcotaşii spun că de la Capitală s-a trasat cu linia peste mai multe locuri de muncă ale bieţilor oameni, fiind catalogate ca neproductive, iar din această cauză, urmează a fi desfiinţate. Aceiaşi bârfitori vorbesc că trei din cele şase unităţi vor fi şterse de pe hartă, iar pentru ele s-ar cheltui de două ori mai mulţi bani, decât dacă s-ar face investiţii în ele, pentru a deveni productive. Chiar dacă toţi şefii purtătorilor de lămpaşe se dau de ceasul morţii să dezmintă o astfel de informaţie, cârcotaşii spun că este ca şi sigur că dintr-o industrie înfloritoare se va alege praful. Dar, staţi liniştiţi, desfiinţarea respectivelor unităţi nu se face pentru binele oamenilor, ci pentru binele partidelor. De pe urma închiderii lor, ar avea de profitat băieţii deştepţi, care trag un zid din beton în faţa galeriei, în loc să facă treaba profesionist, şi vor băga în buzunar o groază de bani. Cine sunt băieţii deştepţi? Ei bine, ca întotdeauna, sunt cei care ţin frâiele puterii.
Cică, la o instituţie de cultură din judeţ, unde s-au făcut câteva lucruri remarcabile, se pune la cale de un puci, pentru detronarea şefului. Mai mulţi salariaţi exilaţi de actuala conducere au prins momentul de a declara război, cu mari şanse de a şi câştiga confruntarea, după ce au aflat că din bugetul instituţiei au ieşit câteva zeci de mii de euro pentru un proiect cultural. Lucrurile n-ar fi în neregulă până aici, însă, în loc ca banii să fie cheltuiţi în favoarea angajaţilor şi instituţiei de cultură, cică, ar fi fost daţi pentru alţi salariaţi, dintr-o instituţie similară, din altă zonă a ţării. Aici ar fi buba, iar treaba n-ar fi chiar în regulă, deoarece respectivii bani vin din buzunarul hunedorenilor şi nu e corect să profite alte judeţe de ei.
MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

4 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

5 zile ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

7 zile ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago