Gura lumii 4.09.2012
Mostra de înţelepciune populară conform căreia „gura bate fundul“ este deja arhicunoscută şi folosită. Chiar şi aşa, foarte mulţi oameni ajung în situaţia delicată de a spune chestii pe care apoi le regretă şi, cu siguranţă, nu le-ar fi rostit, dacă ar fi stat măcar o secundă să gândească ce scot pe gură. Într-o astfel de capcană, în care viteza rostirii a fost mai mare decât cea a gândirii, a picat şi o domnişoară cu funcţie importantă la o echipă sportivă din judeţul nostru. Dorind să arate că a avut mari emoţii şi a trăit la maximă intensitate un eveniment sportiv, la care a participat alături de echipă, domnişoara a încercat o glumă inteligent-plastico-sportivă, însă a reuşit doar o mostră de aducere în prim-plan a unor lucruri care ar trebui să nu treacă graniţa vieţii ori a discuţiilor private. Cică femeia i-ar fi spus antrenorului echipei, fiind auzită şi de unii reprezentanţi ai presei, că „muşchii săi fesieri i se datorează echipei, deoarece i-a ţinut încordaţi tot meciul”, vezi Doamne, din cauza suspansului şi a tensiunii meciului. E drept că fiecare resimţim în moduri particulare şi în zone diferite emoţiile şi tensiunea, însă poate că nu toţi eram interesaţi de muşchii fesieri ai domnişoarei cu pricina şi de sensibilitatea lor la emoţiile din sfera sportivă.
Inventivitatea micilor patroni români, care îşi manifestă talentele de „oameni de afaceri“ în comerţ (unde altundeva?) este fără limite şi are nuanţe nebănuite. Ca dovadă, proprietara unui bar dintr-un orăşel muncitoresc, aflată în căutare de idei pentru creştera vânzărilor, a născocit şi pus în practică o reţetă sigură de reuşită, văzută probabil la vreo televiziune de succes. Cică, patroana a inventat un concurs cu tombolă, în cadrul căruia, clienţii care consumă trei sticle dintr-un anumit sortiment de bere, primesc un loz cu care pot câştiga un pahar cu însemnele firmei de bere sau o doză de bere de o jumătate de litru. Dincolo de ingeniozitatea ideii de a premia consumatorii de bere, tot cu bere, patroana s-a remarcat şi cu strategia de publicitate şi marketing a ideii sale de afaceri. Astfel, profitând de formele generoase cu care este dotată, femeia a eliminat din ecuaţie rolul fotomodelului pentru afiş. Prin urmare, patroana a instalat, la vedere, deasupra barului, o poză în care ea apare într-un decolteu generos, cu mai multe sticle de bere în mâini, iar dedesubt a pus un anunţ prin care le face cunoscut celor care intră în local că „XXXX (o gamă de bere n.r) şi Ţâţa de Aur te premiază“. Ideea patroanei a dat rezultate, fiindcă au fost şi sunt destui consumatori de-ai casei care sar de cele trei beri, absolut necesare de băut, pentru a fi premiaţi.