Vorbesc gurile rele că afacerea cu centenarul a mers foarte bine, iar o firmă abonată la banul public a încasat sume uriaşe. Cârcotaşii susţin pe la colţuri şi le dăm crezare, că firma cu pricina nu a primit contractele respective că face totul perfect, ci pentru că e administrată de cine trebuie. Zvonerii şuşotesc că respectivul se plânge peste tot că nu are bani să treacă drumul şi ar trebui să fie ajutat. Ceea ce s-a şi întâmplat, mai ales că unii directori de la stat îi sunt datori omului nostru. Aşa că afacerea centenarului a venit ca o mănuşă pentru acesta, iar acum, spun gurile rele, el îşi numără bănuţii, bucuros că a mai fraierit o dată poporul.

Spun cârcotaşii prin târg că un lider politic de pe la noi a fost refuzat la o discuţie cu un mahăr de la centru. Şuşotesc zvonerii pe la colţuri că omul nostru nu a fost acceptat la o întrevedere importantă, cu ocazia vizitei unui şef din Bucureşti. Se pare că respectivul a fost şuntat tocmai de un amic din zonă, care în loc să-i facă o imagine bună la şefii de la centru, i-a făcut rău, ceea ce l-a terminat din punct de vedere politic. Zvonerii au aflat că omul s-a bazat pe amicul lui din partidul cu pricina, fără să ştie că acesta îl sapă din greu şi nu-i va facilita intrarea în formaţiunea politică, ba din contră. Dar, ce să mai spunem, aşa se face politica pe la noi.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

2 zile ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…

3 zile ago