Vorbesc gurile rele că un personaj feminin din organizaţia cu trei trandafiri din judeţul nostru riscă să fie aruncat taman pe margine. Şi asta, nu pentru că ar fi supărat lumea cea bună din partid. Nu, deoarece doamna cu pricina făcea şi încă mai face parte din crema membrilor de partid din judeţ. Numai că, vorbesc gurile rele chiar din interiorul partidului respectiv, cică doamna de care facem vorbire se bate cot la cot cu o colegă mai tinerică, dar care a ajuns la vârsta maturităţii politice. Şi, care, nemaiputând sta în aripa tânără a formaţiunii politice, aspiră la oarece funcţii mai importante în organizaţie, poate chiar postul deţinut de colega cu ani mai mulţi în buletin. Cârcotaşii au aflat că tinerica nu mai are răbdare şi face presiuni puternice, atât la centru, cât şi la nivel de judeţ, să fie promovată pe o anumită funcţie importantă, fie şi interimar, dar mai ales, pe listele electorale pentru alegerile următoare, din partea partidului în care acţionează.

Cârcotaşii susţin că toate luptele pentru a obţine postul de viceprimar într-o primărie condusă de un reprezentant al partidului cu un trandafir sunt sortite eşecului, deoarece totul depinde de votul unui consilier de ţară mare. Gurile rele spun că alesul de ţară mare are ordin de mai sus să nu voteze pentru schimbarea din funcţie a viceprimarului actual şi el fiind din rândul celor cu un trandafir la butonieră. Zvonerii povestesc că aceia care vor schimbarea respectivă sunt de la formaţiunea cu trei roze, care vor să-şi pună omul lor pe postul ocupat de actualul viceprimar portocaliu. Numai că toate calculele lor par să se poticnească de consilierul de ţară mare, care face jocul, la fel ca acum doi ani, aşa cum îi ordonă şeful său de partid de la judeţ. Care şef, pare-se că deocamdată nu-i dispus să strice armonia care domneşte în rândul conducerii primăriei respective.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

15 minute ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

15 minute ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

16 minute ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

16 minute ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

18 minute ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

19 minute ago