Spun gurile rele că un personaj care ocupă funcţia de adjunct la o instituţie judeţeană a făcut bani frumoşi dintr-un proiect ce se referă la apa potabilă, într-o zonă cu mulţi mineri, motiv pentru care omul a reuşit să-şi ridice chiar şi o vilă, iar familia a putut să o ajute cu mulţi bani. Omul nostru s-a învârtit până acum în două mandate pe postul respectiv, dar a strâns cât pentru mai multe mandate, deşi a plecat la drum sărac lipit. De câţiva ani, adjunctul de care facem vorbire a prins gustul apei, punând umărul la… scumpirea acesteia în zona unde-şi duce traiul, deşi bani s-au cheltuit foarte mulţi, dar de reabilitat, nu s-a prea reabilitat mare lucru. Omul nostru a băgat, însă, sume frumuşele în buzunarele sale mari, dar cârcotaşii povestesc că el are mare nevoie de bani şi în continuare, având în vedere că trebuie să-şi termine lucrările la vila nou ridicată, şi mai are şi alte cheltuieli de… protocol. Gurile rele au aflat că, acum, adjunctul de care vorbim se pregăteşte pentru o nouă lovitură cu reţelele de apă din zona amintită, solicitând avizele a doua oară pentru aceeaşi lucrare, motiv pentru care zvonerii cred că prima dată s-au băgat banii în buzunarele anumitor granguri, şi speră că acum se va face ceva şi pentru locuitorii din zona respectivă.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
cred ca e vorba de na molot care si are cabinetul in sediul politiei de la soimus,o prostie puteau sa i dea o alta locatie
exclus mincinosilor,d-na doctor molot nu a amestecat niciodata profesia ei cu politica,dar voi in frunte cu grobianul de mircia muntean nu aveti nimic sfant,minciuna si denigrarea contracandidatilor lui sunt modul vostru de a trai.ar fi bine sa va fie frica macar de dumnezeu.
gurile rele care spun aceste minciuni stiti cine sunt?: irimie mihai gabriel si mircia muntean. irimie stie ca batranii din comuna nu o sa-l voteze mai ales dupa ce i-a lasat(mai bine zis i-a uitat) 5 ore la manastire la prislop si au mers saracii batrani vreo 6 km pe jos. a ajuns sa denigreze pana si pe doamna doctor. sa iti fie rusine irimie mihai gabriel. un om mai nesimtit,mai mincinos,mai prost ca si tine irimie mihai gabriel sa stii ca nu exista. esti cel mai josnic om de pe pamant