Categories: Gura lumii

Gura lumii, 5.04.2016

Vorbesc cârcotaşii că un membru al partidului cu acvilă a dat sfoară în ţară că vrea să-şi facă o mărire de sex. Politicianul, de prin sudul judeţului, s-a gândit el ce s-a gândit şi a ajuns la concluzia că acest lucru l-ar face fericit. Şi, a trecut la treabă. Mai întâi, avea nevoie respectivul de o trimitere de la medicul de familie, pentru a putea să se prezinte la specialist, să-şi facă mărirea de sex. Numai că, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, pentru că omul nostru a mers degeaba la medicul de familie. Zvonerii povestesc că politicianul cu acvilă pe umăr a fost refuzat, dintr-un motiv foarte  simplu şi va trebui să-şi amâne împlinirea visului. Asta, deoarece, deocamdată, medicii nu mai pot să dea trimiteri către specialişti. Gurile rele susţin că omul nostru s-a supărat aşa de tare, că aproape să i se facă rău, pentru că îşi pusese în minte să facă această schimbare pozitivă în viaţa sa.

Povestesc pe la colţuri cârcotaşii că la un complex energetic din zonă există o duduie care mulţi ani a funcţionat pe un post foarte important. Deşi şefii cei mari se schimbau des, duduia cu pricina nu se clintea de pe fotoliul respectiv. Toată lumea se întreba de ce ea nu este dată jos, la fel cum se întâmpla cu directorii generali? La mai multe luni după ce duduia a fost îndepărtată, cu mare greu, s-a descoperit că ea avea susţinerea băieţilor cu ochi albaştri, motiv pentru care a rezistat extrem de mult pe locul cu pricina. Cu toate astea, pentru că au fost presiuni puternice şi, după ce s-a aflat că femeia dezvăluia şi lucruri care trebuiau să rămână acolo, ea a putut fi dată jos de pe piedestalul pe care s-a cocoţat de ani buni.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago