Categories: Gura lumii

Gura lumii 5.08.2015

Spune o vorbă că nu este bine să te bucuri de un lucru până nu îl vezi finalizat. Cam aşa ar trebui să se întâmple şi în cazul şantierelor din municipiul cu cetate, care se spune că vor schimba aspectul urbei în bine. Problema este că nu se ştie când proiectele vor deveni realitate, având în vedere interesul de care dau dovadă unele firme care s-au angajat să ducă lucrările la bun sfârşit. Vorbesc oamenii pe la colţuri că în cartierul cu nume de maşină cu tradiţie în România, muncitorii îşi arată fizicul pe şantier din ce în ce mai rar. Cică sunt rare dimineţile când se vede ceva mişcare pe teren, dar şi atunci, minunea nu ţine decât maximum două-trei ore, apoi toţi dispar, ca într-o vrajă. Chiar şi atunci când îşi calcă în picioare siesta şi fac un efort să vină unde le este locul, nu fac decât să se plimbe unul în spatele celuilalt cu mâinile în şolduri.

 

În ziua de azi, meseriile nu se mai învaţă temeinic, ci se practică după ureche, într-o crasă bătaie de joc faţă de clienţi. Este şi cazul unei reprezentante a sexului frumos, care şi-a deschis atelier de croitorie în zona târgului de haine din municipiul reşedinţă de judeţ. Aşa se face că madam croitoreasa de stofe şi gherghefuri a preluat de la o clientă o comandă, asigurând-o că rezultatul îi va fi pe plac. Doar că lucrurile au stat exact invers. Meseriaşa, fără să ţină cont de cerinţele clientei a tras câteva cusături anapoda peste stofele pe care le-a primit, în unele locuri lăsând cusătura neterminată. Deşi lucrul a fost făcut de mântuială, banii pentru lucrătură i-a luat cucoana fără să clipească şi fără să elibereze bon fiscal.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Ar fi fost normal sa se apuce de cate o bucata de lucrare,nu sa transforme toata Deva in santuri de cartite.Cu portiuni mici treaba ar fi mers.Putinii turisti nu erau deranjati.Asa tot centrul,gara ce mai peste tot gropi ,santuri,dar...avem limitatoare.

  • Corect, in cartierul Dacia nu s-a gasit decat firma aia de cocos sa lucreze. Cum e BAU-BAU-ul, asa si angajatii. Cu scule si utilaje inchiriate, cu 3-4 oameni face o lucrare de 1,5 milioane de euro. Meserie, te halesc !

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago