Spun zvonerii prin târg că pentru un politician de pe la noi se anunţă vremuri dificile. Cârcotaşii vorbesc de sacoşe pline cu bani, care s-au plimbat de la un om înstărit către omul politic de care vorbim. Gurile rele şuşotesc şi arată că s-a aflat de aceste schimburi măreţe, când pentru banii cu pricina s-au luat nişte decizii într-o instituţie de stat de pe la noi. Totul, dar totul, anunţă zvonerii pe la colţuri, va ieşi la iveală şi lucrurile vor fi cam ciudate pentru omul nostru. Cârcotaşii susţin că buboiul se va sparge în câteva luni de zile şi toată tărăşenia va fi scoasă la lumină. Şi, atunci se vor afla multe lucruri despre care noi doar bănuim, însă gurile rele le dau ca sigure că s-au petrecut.
Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…
A renunțat la postul călduț și leafa de mii de lei chiar acum când se…
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Natalia Intotero, a anunțat finalizarea construcției…
Prof. dr. Maria Ștefănie, inspector școlar general al județului Hunedoara Pentru că a fost recompensată…
Iosif N., din Călan Pentru că este acuzat că și-a abuzat sexual propriile fete, una…
O tânără din municipiul Petroșani a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni de complicitate la…