Gura lumii

Gura lumii 6.05.2014

gura lumiiZvonerii noştri de serviciu, oameni de drum lung şi cale bătută, sunt necăjiţi nevoie mare că au fost nevoiţi să folosească resurse proprii, pentru că politicienii înfiripaţi în campania la europarlamentare nu au ieşit încă la momit cu pixul şi bricheta. Dar supărarea lor este mult mai mică decât a unor formaţiuni unde firfireii – a se citi kosoni ediţia 2014 – nu prea se adună şi nu au organizaţiile ce raporta la centru, ca activitate. Cum, în ciuda bănetului cu care au fost copleşite lăcaşurile de cult, vremea nu a fost pe placul politicienilor şi le-a stricat acţiunile muncitoreşti din ultimele zile, e prăpăd mare. Ca să rezolve problema, unii lideri au convocat şi de trei ori pe zi câţi membri au reuşit, îndemnându-i, mai cu vorbă bună, mai cu ameninţări, să facă bine să deschidă pungile larg. Dar nu prea a ieşit nici aşa, astfel încât s-a declarat, pentru moment, linişte-n campanie şi obligativitatea de a produce ceva material, pentru cei care vor să mai pupe liste şi posturi. Şi nu numai mititeii au păţit-o.

 

Prin Colegiul Uninominal nr. 3, cel cu aşteptare de nou deputat care să urce pe fotoliul, răcit deja, de unde trâmbiţa Dan Radu Ruşanu, a început vânătoare de primari, aceştia fiind, de fapt, adevăraţii agenţi electorali. Cum sunt, deocamdată, doar cinci războinici pe câmp, alegerea ar putea fi simplă. Dar nu e aşa. Şi asta pentru că, spun vocile din preajma edililor din colegiu, galbenul nu-i ca roşul, şi nici portocaliul nu e prea convins. Astfel încât miza mare că tot ce-i galben, galben va striga, este şubredă rău. Cei mai tari dintre-nţelepţi spun că luatul cu furca şi cu japca de primari, în ultimii ani, n-a schimbat dragostea dintâi a acestora. Doi dintre ei deja o dau cotită şi colorată şi mai sunt şi alţii cu bujori în obrăjori, aşteptând la porţile schimbării, având gata pregătită povestea: „şefule, ştii cum e, atunci nu am avut încotro, dar acum e altă poveste”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura