Categories: Gura lumii

Gura lumii, 6.11.2015

Modul de împărţire a banilor de la bugetul local dintr-o localitate cu pretenţii către cluburile sportive din oraş a născut „monştri” şi va provoca întotdeauna controverse. Motivul? Sunt greu de comparat performanţele unor cluburi din sporturile individuale cu ale unora din cele de echipă, sunt greu de evaluat sacrificiile şi succesele din disciplinele olimpice cu cele neolimpice şi, mai mult de atât, fiecare are o pasiune sportivă diferită de a celuilalt. Dincolo de chestiile interpretabile şi de nuanţă, întreaga suflare sportivă din oraş este revoltată, după ultima împărţire a fondurilor de la bugetul public, de faptul că un club fără nici un fel de performanţe încasează sume imense comparativ cu cluburile serioase şi cu performanţe respectate. Toată lumea din domeniu ştie că acel club, al unui fost arbitru devenit între timp consilier local, este doar o „căpuşă la bugetul public”. Clubul are o singură echipă într-un campionat de juniori care se clasează pe ultimul loc şi o altă echipă într-o competiţie de amatori, fără a avea nici un fel de performanţe. Mai mult, una dintre formaţii a fost recent penalizată, deoarece a fost prinsă că a folosit unii jucători pe fals. În aceste condiţii, e absolut de neînţeles cum nu se sesizează organele statului pentru a analiza situaţia în cauză.

Unul dintre jucătorii importanţi şi bine cotaţi ai uneia dintre cele mai iubite echipe din judeţ e supărat pe oficialii grupării, după ce clubul l-a taxat pentru unele contre cu suporterii. Cică la finalul unui meci pierdut de formaţia sa, jucătorul s-a luat la harţă cu un grup de suporteri care i-au cerut socoteală, iar schimburile de replici au fost mai puţin decente. În urma incidentului, jucătorul a fost sancţionat cu o reducere a salariului, deşi el a explicat conducerii clubului că doar a răspuns unor jigniri, fără a folosi un limbaj nepotrivit la adresa celor care îl apostrofau. Se pare că decizia oficialilor care l-au sancţionat financiar în condiţiile în care vina era împărţită l-a supărat pe jucător. Acesta ar fi afirmat că se simte nedreptăţit şi a pus sancţionarea sa pe seama faptului că unii oficiali sunt proveniţi din rândul suporterilor, astfel că le-a spus apropiaţilor că la prima ocazie va părăsi corabia.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Recidivist din Hunedoara, condamnat pentru că a spart conturile de Facebook ale unei adolescente

Individul a reușit cu ajutorul unei foste iubite să fure conturile de pe rețelele sociale…

2 minute ago

Tânăr din Hațeg, după gratii pentru cumpărarea unui permis de conducere fals

Hațeganul a fost acuzat de co­miterea infracțiunilor de con­du­ce­rea unui vehicul fără permis de conducere…

2 minute ago

Agresat de concubinul fostei soții

Un bărbat din municipiul Deva a fost luat la bătaie în fața propriului copil de…

3 minute ago

Vălișoara are calculele făcute pentru 2025

Magdalena Șerban La Vălișoara, cetățenii pot deja să plătească taxele și impozitele pentru 2025. Administrația…

4 minute ago

Prima ,,înfrățire” externă a comunei Bucureșci, plus rețea de fibră optică în trei sate

Magdalena Șerban Locuitorii comunei București pot privi cu speranță spre viitor, urmând ca numele localității…

5 minute ago

Schimbări în Consilul Local al Municipiului Deva

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Deva din 13 ianuarie 2025, domnul…

7 minute ago