Categories: Gura lumii

Gura lumii 7.06.2011

E deja cunoscut faptul că la orice eveniment la care se oferă ceva pe gratis e îmbulzeală maximă, întrucât românii sunt lacomi la „bunătăţile” căzute din cer. Tradiţionalul fenomen şi-a dovedit realitatea şi la o sărbătoare cu caracter etnic, desfăşurată la finalul săptămânii în oraşul cu cetate. Cică tot felul de personaje dubioase s-au perindat cu mult tupeu pe la tarabele celor prezenţi, pentru a-şi umple burţile prin degustarea produselor oferite în mod gratuit de organizatori şi invitaţii din străinătate. În plus, o întâmplare cu adevărat specifică României mioritice a avut loc în momentele servirii celui mai aşteptat şi cunoscut produs culinar al manifestării respective, care a fost preparat chiar la faţa locului. Astfel, după ce produsul a fost jurizat pentru concurs şi a fost oferit publicului, invitaţi la degustare au fost şi reprezentanţii forţelor de ordine prezente în zonă. Profitând de faptul că „oamenii legii” înfulecau cu multă poftă, un copilaş, desculţ şi despuiat, a furat, chiar de sub nasul lor, o rudă de salam, din lotul celor gratuite, de la o tarabă. Proprietarul salamului a observat manevra şi a început să strige după ajutor. „Oamenii legii” şi-au continuat însă impasibili masa şi a fost nevoie ca proprietarul, care era un invitat din străinătate, să alerge după hoţ şi să-şi recupereze produsul.

Chiar şi cel mai puţin şcolit om de afaceri ştie că reclama e sufletul comerţului şi că o imagine pozitivă şi bine promovată aduce profit mai ceva decât un produs cu adevărat de calitate. Cu această lecţie perfect însuşită, reprezentanţii unei echipe de tradiţie din sudul judeţului au tot scos la rampă, în ultima vreme, talentul a doi puşti de 15 ani extrem de promiţători. Cei doi au fost promovaţi între titularii echipei de seniori la meciurile fără risc şi au fost lăudaţi pe toate frecvenţele posibile pentru reuşitele lor în acele partide. Spre surprinderea tuturor, chiar şi a scouterilor echipelor interesate de serviciile celor doi, tinerii jucători nu au fost nici măcar pe banca de rezerve la cel mai important şi riscant meci al echipei, derulat la finalul săptămânii. Alegerea tehnicianului a dat apă la moară contestatarilor celor doi jucători care au spus că de fapt, ei nu sunt chiar aşa super-talentaţi şi că imaginea lor e umflată cu pompa, pentru a fi vânduţi cât mai bine.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

23 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

23 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

23 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

23 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

23 de ore ago