Categories: Gura lumii

Gura lumii 7.09.2016

Spun gurile rele că un temut interlop din urbea cu cetate nu ar fi fost aşa de temut dacă nu ar fi avut spatele acoperit. Cine anume şi de ce l-a protejat nu se ştie. În schimb, cârcotaşii au aflat că individul a fost lăsat în pace de oamenii legii, deşi pe masa lor au ajuns nenumărate dovezi că a greşit nepermis de mult. Anchetatorilor le-au fost trimise nenumărate probe cu interlopul care încălca cu nesimţire regulile pe care trebuia să le respecte cu stricteţe, sub ameninţarea că va ajunge la puşcărie. Dar nimeni nu a mişcat un deget. Doar atunci când s-a ajuns la conflicte şi bătăi stradale, individul a fost luat pe sus de mascaţi şi dus cu duba, ca mai apoi să fie trimis acolo unde îi este locul.

Deşi sunt considerate drept spaţii râvnite de comercianţi, fiind poziţionate în buricul târgului, iar proprietarii încasează bani frumoşi pe închirierea lor, surprizele pe care le găsesc chiriaşii în locurile respective sunt nenumărate. Mai exact, este vorba de un antreprenor mijlociu care a deschis o afacere în alimentaţie şi care a fost nevoit zile întregi să se lupte cu „populaţia” pe care a găsit-o în spaţiul închiriat. După care a fost nevoit să scoată lopeţi pline cu victimele spray-urilor pe care le-a folosit pentru a depopula încăperea. Dar la câteva zile a realizat că nu s-a scăpat de cochiriaşii nedoriţi. Asta, pentru că vecinii săi, care au o alimentară, se înţeleg de minune cu insectele şi nu iau măsuri împotriva lor. Iar gândacii nu ştiu unde începe şi unde se termină o proprietate, aşa că se plimbă peste tot, inclusiv în apartamentele locatarilor de la etajele superioare.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • E vorba de Litera Cristian. A incalcat de nenumarate ori conditiile impuse prin controlul judiciar, dar a fost iertat de Pitulescu si de procurorii Diicot pt ca le-a facut jocurile murdare. Oare Sipi de ce nu anunta Igpr si Diicot Bucuresti? Stiti de ce? Pt ca seful de la Sipi(Filimon) e marioneta lui Pitulescu.

  • Măi Jorj!De unde şti tu cine pe cine protejează?Iti dai cu presupusul pt.ca esti un mare dobitoc daca mai crezi in SIPI.Cu deturnări de fonduri se ocupa DGIPI si filialele .Ai auzit despre asta idiotule?

  • Directore, alias Mitică Dragomir, mă mir că nu ți-e frică de Dumnezeu. Nu uita că Dumnezeu e mare, puternic și le rânduie pe toate.

  • Mai ,,Cristi,, tu esti prost. Stiu pt ca sora mea acolo lucreaza. Lucrurile chiar asa stau. Din pacate.

  • Jorj!!!.De ce nu face sora ta o sesizare dacă e aşa documentată?O fi vreuna din aia care freacă clanțele de la uşile poliției şi atunci e explicabil.Poate Pitu si Filimon n-au clanțele disponibile.

  • Aia e parerea ta bai baiatule.va facut dar cele doua jigodii au pile la Bucuresti. Iar in cei priveste potenra pe cei doi am auzit ca lasa de dorit deoarece i-au inselat nevestele. Stie toata Politia.

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago