Categories: Gura lumii

Gura lumii, 7.10.2011

Gura lumii vorbeşte despre angajaţii unei firme de transport în comun, de prin sudul judeţului, cum că ar fi devenit un adevărat pericol pe drumuri. Şoferii au ajuns să se creadă dumnezeii şoselelor şi se joacă cu viaţa pasagerilor, conducând bezmetic atât prin localităţi, cât şi în afara lor. După ce că îi îngrămădesc pe oameni în autobuz, ca pe sacii cu cartofi într-o căruţă, mai şi depăşesc exagerat de mult limitele de viteză, iau brutal curbele, şi cât despre semafoare… nici nu le bagă în seamă. Pasagerii nu au încotro şi stau cu sufletul la gură de câte ori pedala de acceleraţie este călcată, chiar dacă semaforul arată culoarea roşie, sau de câte ori şoferii se cred în raliuri şi depăşesc coloane întregi de maşini, trecând peste linia continuă. De unde atâta tupeu? Păi având în vedere că şeful firmei, un binecunoscut afacerist din zonă, are pile peste tot, nimeni nu îndrăzneşte să le spună sau să le facă nimic.

Se zvoneşte prin judeţ că un comandant de poliţie dintr-un municipiu cu mulţi mineri şi-ar fi scos la vânzare frumosul bolid pe care-l deţine. Dar nu oricum, ci încercând să facă tot felul de mânării. Unii bagă mâna în foc că l-ar fi auzit pe comandant cum se chinuia să-şi convingă potenţialii clienţi să încheie târgul, garantând tocmai cu funcţia pe care o are. Şi omul a recurs la aceste mijloace, întrucât maşina are numere de Bulgaria, iar şoferii nu prea mai prezintă interes pentru aşa ceva, căci nu au nevoie de bătăi de cap cu înmatricularea. De aceea, ca să fie bine pentru toată lumea, cârcotaşii spun că şeful le-a promis cumpărătorilor că subalternii săi de la Rutieră nu le vor face nici un fel de problemă, din momentul în care bat palma pentru maşină, că doar, până la urmă, el e şeful peste toţi şi are destulă putere, încât să acopere orice neregulă.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago