Vorbesc cârcotaşii că unora dintre bugetari aşa bine le-au priit zilele libere legale din ultima perioadă, că acum, orice sărbătoare ar fi, ei vor să stea acasă. Printre ei, se numără şi şeful unei instituţii judeţene, care, întâmplător, ieri a fost căutat telefonic la birou, însă n-a fost de găsit, deşi ar mai fi avut vreo patru ore de program. Nu asta a fost de mirare, că doar se ştie cum trudesc mai-marii de la instituţiile publice, ci faptul că secretara s-a arătat foarte uimită de faptul că tocmai într-o sărbătoare aşa mare, cetăţenii cer să vorbească cu şeful. Mai mult, a mai şi ţinut să precizeze că este plecat acasă, că doar e Moş Nicolae(!?).
Vorbesc cârcotașii că un personaj de la noi, mare și tare de la o vreme,…
Dorin Gligor, directorul general al Apa Prod Pentru că Apa Prod SA a semnat contractul…
Florin O., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată, împreună cu alți…
Mai mulți experți în domeniul riscurilor globale au avertizat că omenirea ar trebui să își…
Polițiștii, din nou la datorie! Ei au efectuat o razie pentru asigurarea unui climat de…
Individul a reușit cu ajutorul unei foste iubite să fure conturile de pe rețelele sociale…