Gura lumii

Gura lumii 8.04.2015

gura-lumii Vorbeşte lumea prin urbe că nici bine nu s-a deschis, şi începe să alunge clienţii, rând pe rând. Este vorba despre un market, nu demult inaugurat cu surle şi trâmbiţe la parterul unei unităţi de cazare, care poartă numele municipiului reşedinţă de judeţ. Aici, nişte domniţe zgubilitice, care se dau mari cu încadrarea profesională dobândită, nu prea au habar ce presupune munca lor, practic. Stau mai mult pe post de manechine la casa de marcat şi când vine omul să plătească, dau din colţ în colţ pentru că nu ştiu pe ce să pună mâna. Un cetăţean venit să cumpere nişte pateuri şi o brichetă a stat mai bine de câteva zeci de minute până să poată pleca cu produsele acasă. Duduia care trebuia să încaseze banii a început imediat să strige după colega de la casa alăturată ca să o ajute şi pe ea cu codul pateului. Cea invocată, deşi avea oameni la rând, a lăsat tot şi s-a dus să ofere primul ajutor. N-a fost de ajuns asta, că i-a pus beţe în roate şi o brichetă. Nici în ruptul capului n-a putut domniţa cu pricina să scaneze amărâta de brichetă şi a apelat din nou la sprijinul vecinei. Omul n-a avut de ales şi s-a lăsat păgubaş, a plecat dezamăgit, fără sursa de aprindere.

 

Un primar de comună din vestul judeţului se mândreşte de ceva vreme cu o nouă achiziţie. Este vorba despre un utilaj modern, de ultimă generaţie, care arată ca scos din cutie. Problema nu este că omul şi l-a cumpărat, ci cum a reuşit el să pună mâna pe obiectul pe patru roţi. Bineînţeles că nu a băgat mâna adânc în propriul buzunar ca să îl achiziţioneze şi a găsit unul mai doldora de bani. Mai precis, profitând de funcţia pe care o are, s-a orientat cu cea mai mare nonşalanţă către nişte fonduri venite de peste graniţe, la care de obicei se apelează pentru investiţii pentru comunitate. Dar, numai pentru comunitate nu este folosit utilajul, ci stă frumuşel în curtea omului nostru, pe post de bibelou. Pentru că nici măcar nu se foloseşte de el, probabil îl ţine la dospit pentru vremuri mai grele, când este posibil să nu mai dea cu nasul de asemenea ocazii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura