Gura lumii 8.10.2013
Un fapt extrem de cunoscut în România este următorul: pentru a proteja inocenţa copiilor şi „obrazul fin” al domnişoarelor şi doamnelor, este de preferat ca tinerii inocenţi şi femeile să nu prea meargă la meciuri la stadion. Şi asta, pentru că multe partide sunt prilej nu doar de întrecere sportivă, ci au parte şi de concursuri cu „limbaj colorat” între suporteri sau galerii. Dar cum nu e o ştire când un câine muşcă un om, ci atunci când un om muşcă un câine, informatorii noştri ne-au relatat o poveste savuroasă despre o doamnă care s-a dovedit a fi sursa injuriilor şi a comportamentului „ca la uşa cortului” la o confruntare sportivă. Cică, cucoana care e ataşată jumătăţii sportive pe care o apără cu îndârjire până la injurie, a şocat întreaga asistenţă la un eveniment sportiv desfăşurat la finalul săptămânii printr-un comportament de maidan. Mai mulţi spectatori prezenţi în tribune la acel meci susţin că ar fi văzut-o pe stimabila soţie de tehnician scuipând în direcţia unei presupuse rivale şi înjurându-se cu o parte dintre spectatori. Ba mai mult, cică cucoana ar fi fost la un pas să se ia la bătaie cu unii spectatori, pentru că aceştia s-au enervat când ea a încercat să-i filmeze, nu se ştie de ce, cu telefonul mobil.
Un afacerist cu pretenţii de investitor în sport şi-a intensificat în ultima vreme acţiunile pentru a pune mâna pe o bază sportivă la care râvneşte de mai bine de 10 ani. Cică omul a început să lucreze pe mai multe fronturi, pentru a fi mai eficient şi a-şi vedea visul împlinit. Pe de o parte, afaceristul a demarat o campanie de presiuni asupra autorităţilor şi a prietenilor săi care au intrare la mai marii urbei în care se află baza sportivă. Pe de altă parte, investitorul a început o activitate de „vrăjire” cu vorbe dulci şi promisiuni ameţitoare a reprezentanţilor clubului care are concesionată respectiva bază sportivă. În ciuda insistenţelor şi a manevrelor pe care le-a desfăşurat, omul are deocamdată destul de puţine şanse de reuşită, întrucât se pare că toţi cei vizaţi s-au prins de adevăratele sale intenţii. Rămâne însă de văzut dacă se va găsi vreo verigă fragilă în lanţul celor care deţin puterea în privinţa bazei sportive, ca afaceristul de care facem vorbire să reuşească să pună mâna pe obiectivul amintit.
E de verificat si cum a reusit viceprimarul din Simeria ca intr-un an de mandat sa-si schimbe masina, avea un Renault iar acum are un BMW!!! Mai ales ca singura lui ocupatie este de a posta bancuri pe Facebook!!!!!!