Vorbeşte lumea prin târg că un slujitor al Domnului de la o lăcaş din municipiul cu cetate s-a supărat tare de tot pe cel care a lucrat înainte în acest loc, după ce a descoperit că acesta nu a înregistrat mulţi bani încasaţi de la cetăţeni pentru locurile de veci. Cârcotaşii au aflat că noul slujitor s-a enervat de era să-i vină un infarct, când a văzut că zeci de persoane au fost înşelate de colegul său, cu banii pentru locurile de veci, pe care omul Domnului i-a băgat exact în propriul buzunar, în loc să-i vireze în conturile bisericii. Zvonerii susţin că acela care s-a îmbogăţiti peste noapte cu suma luată de la enoriaşi le dădea indicaţii speciale, în timpul slujbelor, enoriaşilor, să fie cinstiţi şi să nu fure. Lucru, care, se pare, nu l-a urmat şi el, deşi asta ar trebui să facă, din moment ce are această meserie. Însă, cum se spune, să nu faci ce face popa, ci doar ce spune acesta. Nu ştim, însă, cum va ieşi basma curată, domnul preot, după ce şefii lui vor afla despre furtul respectiv.
Spun gurile rele că mai mulţi funcţionari dintr-o instituţie care coordonează şcolile din judeţ au găsit o variantă extrem de bună pentru a-şi creşte veniturile. Astfel, profitând de o prevedere a legii privind înfiinţarea unor noi posturi de administratori financiari, mulţi dintre cei care lucrează în instituţia cu pricina şi-au luat mai multe joburi de acest gen, pe la unităţile de învăţământ din judeţ, multe dintre ele situate la ţară. Cârcotaşii au mai aflat şi că posturile respective sunt foarte bine plătite, faţă de cele ale contabililor din domeniu, lucru care i-a nemulţumit atare de tot pe aceştia din urmă. Zvonerii susţin că posturile de care vorbim s-au înfiinţat ca să poată să-şi rotunjească veniturile aceia care sunt în graţiile celor de la putere. Mai mult de atât, gurile rele povestesc că noii administratori au şi foarte multe sporuri, printre care cel de ecran. Aşa stând lucrurile, cine n-ar vrea să deţină asemenea funcţii?
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…