Vorbesc cârcotaşii că patroana unei firme care se ocupă cu cursuri finanţate din banii europeni face anchete printre „elevi”, după ce din rândul acestora a emanat informaţia cum că duduia nu dă nici banii care trebuie şi nici contracte nu încheie cu cursanţii. Astfel, zvonerii au aflat pe la colţuri că doamna de care vorbim s-a apucat să tune şi să fulgere că unii dintre oameni au vorbit, nemulţumiţi că nu pimesc nimic din ce li s-a promis şi ce ar avea dreptul. Duduia cu pricina s-a supărat foc şi vrea să afle cine şi-a permis una ca asta, de au ajuns informaţiile despre activitatea firmei la presă. Numai că patroana nevrozată ar trebui să ştie că lucrurile nu merg aşa cum crede ea şi, mai ales că nu e de joacă cu fondurile europene. Şi, nu ar trebui să-i fie frică acesteia de presă, ci de organele abilitate, care pot să o tragă de urechi, fiindcă nu respectă legea.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…