Povestesc cârcotaşii pe la colţuri că membrii organizaţiei cu trei trandafiri de prin reşedinţa de judeţ s-au răzgândit şi nu mai vor să-l vadă vice pe colegul lor, care a ocupat până acum această funcţie. Zvonerii spun că trandafiriii se gândesc serios să nu îl mai propună pe cel în care au crezut în urmă cu doi ani pentru postul de vice şi să-i acorde şansa asta unui alt membru de-al lor, care a făcut multe pentru partid şi care, mai ales, este fidel şi muncitor în cadrul organizaţiei de partid. Gurile rele povestesc că, schimbarea votată recent în consiliu le-a venit ca o mănuşă trandafiriilor, care voiau de multă vreme să-l înlocuiască pe respectivul, dar nu ştiau cum să facă acest lucru. Acum, că s-a întâmplat să se poată face asta, atunci ei au spus că e foarte bine şi au ocazia să repare greşeala pe care au făcut-o în urmă cu doi ani. Nu se ştie dacă vor avea succes cu noua abordare, dar lucrurile se discută şi se vrea o schimbare pe acest post.
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…