Categories: Gura lumii

Gura lumii, 9.09.2013

Cârcotaşii dintr-o regiune sudică a judeţului nostru spun că se pune la cale o afacere de milioane, iar banii ar intra în conturile unui ales care ar trebui să rezolve acordarea unei investiţii către un privat. Gurile rele vorbesc de faptul că omul nu este dispus să dea în concesiune bunul, ci să-l vândă de tot, iar acum îşi face şi jocurile la partid, ca să poată derula afacerea secolului. Mai exact, este vorba de o investiţie turistică realizată pe zeci de milioane de euro din banii contribuabililor şi care a funcţionat un sezon, dar nici acela întreg. Intenţionat nu a funcţionat, tocmai pentru a putea fi dată acum la preţ de nimic. Ca să nu ajungă pe mâinile cui nu trebuie, s-a făcut o asociere cu un privat, a mers treaba, dar proprietarul instalaţiei n-a dat un leu la privat. Tocmai pentru ca respectivul să poată cere în instanţă daune. Cum administraţia n-ar avea de unde plăti, va face o ofertă de compensare exact cu bunul pe care edilul vrea să-l vândă. Inteligentă mişcare, spun bârfitorii, nu şi legală, însă, cert este că bănoasă pentru şeful urbei.

Vă mai amintiţi de cel mai zgubilitic edil dintr-o regiune cu multe lămpaşe, cam sărac el cu duhul şi devenit vedetă după ce s-a aruncat cu un ATV de pe un munte? Cârcotaşii spun că omul s-a săturat de hibernare şi vrea la rampă, dar nu oriunde, ci într-o funcţie cheie la judeţ. Acum, se află totuşi în partidul nepotrivit, însă gurile rele spun că va trece la cel cu săgeată, unde este dorit. Mai degrabă banii lui şi nu calitatea sa de om politic. Cârcotaşii spun că în schimbul sponsorizării sale, va primi un post de adjunct într-o instituţie care operează cu firme şi bani. Postul este doar de trecut în CV, pentru că va avea doar titulatură pompoasă, însă nu-i va oferi şi atribuţii. Dar, cum omul bani are destui, pentru el este o mare realizare să fie şef, chiar dacă doar pe hârtie.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Cu privire la prima chestiune, cu partia de schi...aceeasi smecherie s-a mai facut ...de catre aceeasi firma, dar la Deva, cu fostul primar Mircia Muntean...cand piata Devei a fost vanduta constructorului in contul datoriei facuta cu ocazia modernizarii...si n-am auzit de nici un dosar penal in legatura cu respectiva tranzactie!

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago