Categories: Gura lumii

Gura lumii, 9.10.2019

Vorbesc cârcotaşii prin târg că se întâmplă ceva regrupări de trupe în această perioadă în zona politicului de pe la noi. Oameni pe care mai deunăzi îi vedeai pe la sediul unui partid, acum s-au mutat la altă formaţiune politică, semn că e momentul pentru alte negocieri. Cel puţin doi directori puşi evident pe criterii de politică au fost văzuţi în aceste zile că dau târcoale unei organizaţii de partid, alta decât cea pe care o frecventau ei. Acum, nu se ştie dacă respectivii vor primi ce vor cere, cert este că deja ei şi-au mutat contractele principale la cei din opoziţie. Şi, cum mai este puţin până va fi clarificată situaţia, aşteptăm cu interes să vedem cum procedează oamenii de care am vorbit aici, dacă moţiunea de cenzură nu va trece.

Cică un personaj de la noi a primit lovitura de graţie de la cine se aştepta mai puţin. Cârcotaşii au aflat şi acum povestesc prin târg că omul nostru a fost trădat tocmai de cei pe care i-a ajutat cel mai mult în vremurile sale bune. Gurile rele şuşotesc pe la colţuri că atacul care i-a fost fatal din punct de vedere politic a venit de la un apropiat de-al său, iar lucrurile nu mai pot fi îndreptate pentru respectivul în viitor. În aceste condiţii, situaţia este foarte clară pentru omul nostru şi totul pare tranşat. Zvonerii de serviciu dau ca sigură lovitura de graţie pentru personajul nostru şi distracţia celor care au pus umărul la căderea acestuia.

 

 

AddThis Website Tools
Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURIBÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Nici usturoi n-a mân­cat, nici gura nu-i pute! Cam așa s-ar traduce neobrăzarea unui ales…

13 ore ago
Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a fost dat ca exemplu de bună…

13 ore ago
Bulina neagrăBulina neagră

Bulina neagră

Emilian S., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la amendă penală pentru violențe, după…

13 ore ago
Cine este favoritul caselor de pariuri din România pentru câștigarea turului 2 al alegerilor prezidențialeCine este favoritul caselor de pariuri din România pentru câștigarea turului 2 al alegerilor prezidențiale

Cine este favoritul caselor de pariuri din România pentru câștigarea turului 2 al alegerilor prezidențiale

George Simion (foto dreapta), candi­da­tul partidului AUR și Nicușor Dan (foto stânga), candidat independent și…

13 ore ago
Cel mai mare parc fotovoltaic din județ va fi la PetrilaCel mai mare parc fotovoltaic din județ va fi la Petrila

Cel mai mare parc fotovoltaic din județ va fi la Petrila

Magdalena Șerban Cel mai mare parc fotovoltaic ad­ministrat public în județul Hunedoara însumează peste 13…

13 ore ago
Comuna Dobra, înscrisă în Programul Rabla pentru sobe. Statul va acoperi 70% din costuri pentru fiecare cetățean eligibilComuna Dobra, înscrisă în Programul Rabla pentru sobe. Statul va acoperi 70% din costuri pentru fiecare cetățean eligibil

Comuna Dobra, înscrisă în Programul Rabla pentru sobe. Statul va acoperi 70% din costuri pentru fiecare cetățean eligibil

Magdalena Șerban Administrația Fondului pentru Me­diu (AFM) oferă șansa ca fiecare pri­mărie de comună care…

13 ore ago