Ştiţi cum vine vorba. La pomul lăudat să nu te duci cu sacul iar asta se potriveşte foarte bine unei firme comerciale, cu nume sonor de sorginte latină, profilată pe vânzarea de încălţăminte. Nu este prima oară când oameni care au cumpărat încălţăminte de la unul din magazinele firmei respective din judeţ au remarcat că au luat plasă. Recent, un asemenea client a cumpărat o pereche de pantofi. A probat omul pantoful, a văzut că-i este bun şi i-a predat vânzătoarei să-i împacheteze, că-i cumpără. Totul a fost OK până a ajuns omul acasă. Când să se încalţe cu noii pantofi, îşi dă seama că unul este mai mic decât celălalt. Merge repede înapoi la magazin, dar vezi să nu i se schimbe pantofii. Deşi pe bon scria că au garanţie 30 de zile. A mers cetăţeanul la protecţia consumatorului, apoi a sunat la sediul companiei la Bucureşti şi, cu chiu cu vai, a reuşit să returneze pantofii şi să-şi primească banii înapoi. Că după atâta tevatură, alţi pantofi nu i-au mai trebuit de la magazinul cu pricina.
Se vorbeşte prin urbea de reşedinţă a judeţului că se pregăteşte o mare trădare într-un partid, acum, cu prilejul alegerilor parlamentare. Nu-i vorba de vreun personaj politic care vrea să sară în altă barcă, deoarece nimeni nu-i prost s-o mai facă acum, ci de o trădare chiar în timpul scrutinului. Cel puţin, aşa vorbesc cârcotaşi care se dau bine informaţi. Astfel, zvonerii vorbesc prin târg că un candidat care este aproape sigur că va câştiga alegerile, va avea o mare surpriză în final, când va vedea la numărătoare că n-a strâns nici măcar voturile cuvenite de la membrii partidului său, ce să mai vorbim de cele ale alianţei din care face parte. Asta, pentru că, zic gurile rele, tovarăşii săi de drum l-au vândut deja adversarilor săi politici şi, cică pe la spate, au dat sfoară-n ţară ca alegătorii lor din colegiul electoral respectiv să nu se prezinte la vot, sau dacă merg, să-l voteze pe contracandidatul politicianului de care facem vorbire. Aşa umblând vorbele, nu ne mai rămâne decât să aşteptăm ziua alegerilor, să vedem dacă zvonurile se adeveresc sau a fost vorba doar de o intoxicare a electoratului.
Guvernul a stabilit data alegerilor prezidenţiale, pe 4 și 18 mai 2025. Perioada electorală începe…
Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi vrea cu tot dinadinsul să ajungă…
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost ales, ieri, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România…
Geanina Ianc, directorul general al DGASPC Hunedoara Pentru că răspunde întotdeauna la solicitările cetățenilor, fiind…
M.P., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, deveanul fiind acuzat de…
În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română a identificat o tendință de înșelăciune care…
View Comments
pot sa spun ca eu am cumparat o pereche de pantofi acum vreo 3 toamne,intr-o vineri,de la un magazin cu aceeasi sorginte a numelui,am umblat cu cu ei pana lunea urmatoare cand s-a nimerit ploaie,m-am trezit cu ciorapii uzi,m-am dus la magazin si mi-a schimbat pantofii pe loc.
cred ca e vorba,in ambele cazuri de respectarea unor regulamente,disciplina profesionala,personalul de deservire a clientilor stapini,nu-i asa?
iar despre campania electorala care tocmai a inceput ii doresc primarului cu nume de floare, ales,succesuri in pastorirea orasului si a cetatenilor lui
cred ca-i va fi greu sa fie cat de cat impartial,sa stea cuminte si sa priveasca cu nostalgia amintirilor placute la aceasta campanie electorala