Categories: Comunitate

Gurasada: De la impozite, la date oficiale

Magdalena Șerban

Comunitatea din Gurasada e așteptată să-și onoreze impozitele pentru 2022, până în 31 martie beneficiind de o reducere de 10 procente toate persoanele fizice care achită dările integral. Totodată, invi­tația conducerii locale se adresează și în vederea completării Registrului Agricol.

Se aplică bonificație
„Plățile se pot efectua în numerar, direct la primărie, sau prin virament bancar, în baza contului din Trezorerie. Sperăm ca lumea să-și ia o piatră de pe inimă referitor la obli­ga­țiile fiscale și să plătească în primul tri­mes­tru ceea ce are de dat la stat. Este mai bine și pentru oameni, scăpându-se de aceste îndatoriri, dar și pentru noi, ca administrație, adunându-se bani la buget. Oferim, la fel ca în fiecare an, un bonus de apreciere pentru acest efort, constând în discount-ul de zece la sută. E mult, e puțin, cetățenii știu cel mai bine, dar noi considerăm că e o formă de sprijin. Nu am majorat grila de impozitare, ci doar ne-am supus prevederilor Codului Fiscal, respectndu-le prin indicele ratei infla­ției. Doresc să le mulțumesc și celor care pentru 2021 sunt la zi cu dările și să-i asigur de aprecierea mea. Într-o perioadă bolnavă, cu necazuri și lipsuri, e greu să-ți stabilești prioritățile când ai curent și încălzire de plătit, copii pe care trebuie să-i întreții și multe altele care te ajung din urmă”, a su­b­li­niat primarul din Gurasada, Silviu Nan (foto).

Completări în Registrul Agricol
În altă ordine de idei, așa cum s-a început deja în mai toate instituțiile publice, urmează o perioadă de digitalizare, fiind vizat cu pre­cădere Registrul Agricol. Datele vor fi tre­cute de pe suport de hârtie în sistem elec­tronic, centralizarea lor fiind importantă pen­tru orice demers birocratic, de la emi­terea adeverințelor pentru APIA și până la corelarea proprietăților. ,,Rog cetățenii ca până în 1 martie să se prezinte la Com­par­ti­mentul Agricol al primăriei pentru a com­pleta Registrul Agricol cu cartea/buletinul de identitate al tuturor membrilor ce com­pun gospodăria și certificatele de naștere pentru copiii minori sub 14 ani ce nu dețin act de identitate, documente privind imo­bi­lele și terenurile aferente (extras CF, con­tract de vânzare-cumpărare) sau alte acte din care să rezulte calitatea de proprietar, do­cumente privind terenurile agricole aflate în proprietate, informații privind numărul de efective de animale deținute, cât și cul­turile/producția vegetală în cursul anului 2021. Încet, încet, vom transpune baza de date din registrul efectiv în mediul digital și totul trebuie să fie întocmai cu situația reală, din teren. Există obligativitate pentru cetă­țeni, impunându-se să comunice datele co­recte și actualizate. Unii au noi terenuri date sau primite în arendă, alții au mai multe ani­male, iar lista continuă. Lucrurile se pot schimba semnificativ de la un an la altul, deasta trebuie informate autoritățile despre modificări”, a mai arătat edilul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago