Gurasada, în prag de alegeri
Alegerile din 10 iunie pun pe jar administraţiile locale, care nu mai contenesc cu pregătirea lor. La Gurasada, patru secţii cu un total de 16 urne îşi aşteaptă votanţii.
„Am mai făcut alte urne, cele patru, rămase din 2008, nefiindu-ne suficiente, pentru că după noile reglementări, trebuie să avem câte patru urne în fiecare secţie de vot. Pregătim şi sălile, igienizându-le, zugrăvind şi reparând, acolo unde este cazul. Vom avea săli de vot în satele Cărmăzăneşti, Gurasada, Câmpuri Surduc şi Boiu de Sus. La Cărmăzăneşti, am înlocuit inclusiv sticlele de la geamuri, fiind deteriorate, iar acum, ne concentrăm pe partea electrică, pentru a nu avea probleme. Suntem pe ultima sută de metri cu retuşurile, ca totul să fie în regulă în 10 iunie”, a spus Silviu Nan (foto), primarul din Gurasada, care mai candidează, sub sigla USL, pentru un nou mandat. Acesta este deja un veteran al administraţiei locale, păstorind comunitatea din Gurasada, timp de trei mandate. Cât despre concurenţă, se pare că nu lipsesc nici contracandidaţii. Unul este marca USP, iar celălalt, PP-DD. Însă, certitudinea primarului este că lumea va cântări faptele, nu doar promisiunile.