ComunitatePolitica si administratie

Gurasada: La final de an se numără reușitele

Magdalena Șerban

Pentru Gurasada, anul 2023 a fost chiar bun, în ciuda provocărilor cu care cam toate administrațiile publice au avut de-a face. Proiectele sunt multe, ceea ce înseamnă că 2024 va veni cu lucrări noi, iar Crăciunul le va aduce bucurii celor mici.

Multe acum, multe și în 2024
„Am pregătit 250 de pachete de sezon pentru copiii până la clasa a VIII-a. O să aibă festivitate la școală. Ca proiecte, așteptăm să dăm drumul unora noi, din 2024. Avem câștigate pe fonduri de mediu eficientizarea ener­getică a căminului cultural din Câmpuri, a școlii de aici plus modernizarea ilu­mi­natului public. Sunt semnate con­tractele de finanțare, sunt făcute achi­zi­țiile, urmând ca la începutul anului viitor să ne apucăm de treabă, în teren. Am mai depus încă două, tot pe mediu, pentru eficientizare energetică a că­minului cultural din Gurasada și a celui din Câmpuri de Sus. Se află în etapa de evaluare. Prin programul național Anghel Saligny avem modernizare de drumuri de interes local, străzi și ulițe și e implementat circa 98 %. Așteptăm să primim bani, unele facturi fiind neplătite. După ce e totul la zi, facem recepția finală. Prin Planul Național de Re­dresare și Reziliență (PNRR) am accesat cu succes un proiect pentru piste de biciclete, iar după obținerea auto­rizațiilor necesare îi dăm drumul și acestuia. Studiul de fezabilitate e de­pus și proiectul tehnic e întocmit. Deci tot din 2024 debutează și investiția asta. Din bugetul local lucrăm la ex­tin­derea căminului cultural din Gurasada, precum și extindere și reparații ca­pi­tale la casa mortuară din Ulieș. Din ia­nuarie 2024 începem la căminul din Cărmăzănești, care va trece printr-un proces de reabilitare/reparații capitale. Avem multe în plan, dar să vedem ce alocări vom primi la anul”, a afirmat pri­marul din Gurasada, Silviu Nan.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura