Magdalena Șerban
Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), școala gimnazială din Gurasada, precum și școala primară din Câmpuri Surduc vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente. Contractul de finanțare a fost semnat, urmând achiziția. Astfel, conducerea publică locală vrea să creeze condiții optime de desfășurare a actului educațional.
Copiii au drepturi egale
„Prin acest proiect vizăm asigurarea unei infrastructuri pentru desfășurarea activității didactice, venind în sprijinul transformării digitale a unităților de învățământ prin achiziționarea de echipamente tehnologice ca laptopuri, display interactiv, router wireless, imprimantă multifuncțională, sistem de sunet, cameră videoconferință, scanner documente portabil. Laboratorul de informatică va fi dotat cu echipamente tehnologice noi și moderne, precum și mobilier specific, iar 8 săli de clasă vor fi modernizate și se va realiza și dotarea lor cu echipamente TIC și mobilier. Vorbim de un proiect a cărui valoare totală este de 490.602 de lei, valoarea nerambursabilă finanțată din PNRR fiind de 412.003 de lei. Dincolo de suma pe care am reușit să o absorbim pentru aceste modernizări, cel mai mare beneficiu pe care implementarea acestui proiect ni-l va aduce este reducerea discrepanțelor dintre școlile din mediul urban și cele din rural. Toți copiii, indiferent din ce zonă, oraș sau comună sunt, au dreptul la aceleași condiții de studiu și la aceeași calitate a actului educațional. Vom depune toate eforturile pentru a implementa acest proiect cât mai repede și cât mai bine”, a transmis primarul din Gurasada, Silviu Nan (foto). Mai trebuie menționat că Ministerul Educației a lansat anul trecut 7 programe pentru modernizarea școlilor cu bani europeni. În prezent, în România sunt lansate mai multe programe, în diferite stadii, pentru îmbunătățirea condițiilor în școlile cu fonduri alocate prin PNRR. Unele vizează dotarea cu microbuze electrice, altele cu laboratoare inteligente, dar există și un program național pentru reducerea abandonului școlar.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…