„Guru din Apuseni”, înmormântat în același cimitir cu Avram Iancu

Adrian Ardelean Fărcaș, cunoscut drept Guru din Apuseni, a murit la Spitalul din Deva. Familia le-a povestit medicilor că se simțea rău încă de duminică, dar nu a vrut să meargă la spital. A ajuns după trei zile, în stare gravă, scriu cei de la jurnalul.ro. Ieri, el a fost înmormântat în cimitirul de la Țebea, lângă Avram Iancu.

Îl credeau un maestru al vindecării
De fapt, Adi de la Brad, cel care le spunea adepților să se vindece prin me­ditație și leacuri, avea o problemă car­diacă pe care el a mers să și-o tra­teze, dar nu în România, ci în Italia. Soția le-a arătat doctorilor fișe medicale din 2017.
Despre Ardelean Fărcaș s-au scris și spus multe lucruri. Comunitatea creată de el în munți, la Brad, ar număra 70 de suflete. Copii, femei și bărbați. Se spu­ne că la Fărcaș ajungeau milioane de la oameni care îl credeau un maestru al vindecării spirituale prin meditație. Și tot ce s-a scris a ajuns și la polițiști, care i-au făcut dosar penal după ce o fe­meie, adeptă a lui Guru, a spus că a fost violată de el ani la rând. Și că celor mici din comunitate li se refuză dreptul la școală.
Avea șofer
Acum, Ardelean Fărcaș a murit. La Morga din Deva au venit după el patru oameni: soția, o tânără care i-ar fi ne­poată și doi bărbați. I-au adus haine în niște pungi, dar ei nu au îmbrăcat veș­minte de doliu. Au așteptat ore întregi pe o stradă mai departe de spital, într-o dubă, să fie gata autopsia. „Au zis că nu vor să stea aici, că e presa și așteaptă mai departe. Eu vă spun sincer că nu știam cine sunt când au venit. Pe ne­vastă-sa am recunoscut-o. Știți ce e ciudat? Acu’ două săptămâni l-am văzut prin oraș. Era cu mașina, cu șofer, cu nevasta, el în dreapta, râdea, era vesel, era bine, avea căciula aia a lui pe cap. Cum să moară așa repede? Au vrut multe coroane. Am mașina plină de coroane. În rest, nu au cerut nimic special”, ne-a povestit un reprezentant al firmei de pompe funebre.
Surse ne-au spus că familia nu a ce­rut ceva special, dar a vrut autopsia, pen­tru că nu le vine să creadă că a mu­rit. „Avea inima mărită. Este o afecțiune veche și pe care a încercat să o trateze în Italia, am văzut hârtii. Peretele inimii lui era aproape dublu ca grosime față de normal. Probe toxicologice nu i-au luat, nu îndeplinea nicio condiție și nu avea de ce. Oricum, acum, în ultimele zile, medicii i-au dat multe me­di­ca­mente și nu ar fi avut nici o relevanță”, dezvăluie o sursă din cadrul Serviciului de Medicină Legală Deva.

Nu se face slujbă în biserică
Ardelean Fărcaș a fost în­mor­mâm­ntat, ieri, la Țebea, într-un loc istoric, în cimitirul în care este mormântul lui Avram Iancu. A fost dus acolo pentru că era locul de veci al părinților. Biserica de care aparține capela este singura din Ardeal cu tricolorul pictat în interior. Zilnic, pe aici trec turiști. În curte, lângă mormântul lui Avram Iancu este go­ru­nul lui Horea, apoi cel plantat de Regele Ferdinand. Între cei doi stejari istorici s-a ținut ține slujba pentru Ardelean. Este obicei în zonă. „La noi nu se duce mortul în biserică. Se ia de la capelă, se face slujbă afară, între goruni, apoi la groapă”, ne povestește o localnică.

Legendele din Brad
O localnică din Brad, locul din care este recunoscut a fi Guru, ne poves­tește că toată lumea vorbea despre co­munitatea lui Ardelean Fărcaș ca des­pre o zonă în care se petrec lucruri ciu­date. Tot ea susține că autoritățile nu știu pentru simplul fapt că nu au vrut să afle. Oamenii vorbesc despre 80 de copii născuți în comunitatea din munți și despre faptul că nu s-ar ști nimic despre ei.
„Poate pare din filme ce vă spun, dar să știți că lumea vorbea despre un eli­copter care venea direct acolo sus, în munți. Unde sunt cei 80 de copii năs­cuți acolo? Eu simt că e strigător la cer ce făcea omul ăsta acolo. S-a dus elec­tricianul să îi repare ceva și mi-a po­vestit că a stat numai lângă el și l-a primit doar într-o parte. Alte zone erau păzite și înconjurate cu câini. Ardelean a venit la mine să îi vând un hectar de teren cu o sumă modică și atunci l-am întrebat cu ce se ocupă. A zis că are 12 copii înfiați și îi dă bani de la stat. Mai povestea că a vândut material seminal unor turci și americani. Parcă ăia nu aveau, trebuia să ia de la el”, povestește o femeie din Țebea.
Ardelean Fărcaș avea 59 de ani. Co­mu­nitatea al cărei lider era este în stare de șoc. Nu se știe cine îi va lua locul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

5 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

6 zile ago

Comunicat de presă

o săptămână ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

o săptămână ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago