Toate tensiunile din coaliţia de guvernare se reflectă direct în sfera sănătăţii, economiei naţionale, educaţiei copiilor şi în traiul de zi cu zi al românilor. Dacă înainte de alegerile parlamentare, actuala coaliţie, prin dezinformare şi manipulare, lupta pentru a obţine ciolanul acum lupta s-a mutat în interiorul coaliţiei pentru a obţine o parte cât mai mare din acesta. Totul în timp ce bolnavii cronici stau la cozi prin spitale, din farmacii şi spitale lipsesc medicamente vitale, transplanturile pulmonar şi osos sunt sistate, spitalele iau foc, şomajul creşte, preţurile la bunurile de consum au explodat şi ziua de mâine, pentru mulţi, a devenit o povară tot mai greu de îndurat.
De mai bine de un an, vedem doar cifre ameţitoare din amenzi şi cum totul se prăbuşeşte. Cu toate acestea soluţiile PNL, la toate crizele, sunt ascunderea adevărului şi cezura.
Au compromis lupta cu pandemia prin măsuri haotice, vaccinarea prin bâlbâieli, economia prin certuri pe ciolan, au minţit în privinţa numărului de decese şi acum vor ”eliminarea” acelor voci care îndrăznesc să pună întrebări, le cer argumente referitoare la fapte sau pun la îndoială măsurile aberante şi capacitatea de scoate România din criză.
Din partea actualei puteri vedem doar dezinteres, lipsa unei direcţii clare, lipsa planurilor concrete, măsuri fără rezultate, dezastru în Educaţie şi Sănătate, lipsa de comunicare şi colaborare în coaliţie şi, mai mult de atât, vedem chiar şi abuzuri prin ignorarea parlamentarilor din partidele aflate în opoziţie.
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu a fost prezentat în Parlamentul României. Dar, nu a fost discutat nici în cadrul coaliţiei, fapt care a generat respingerea PNRR de către Comisia Europeană şi este folosit ca motiv de noi tensiuni. Este vizibilă înverşunarea lui Cioloş de a jertfi un userist pentru a răzbuna alungarea pluseristului Vlad Voiculescu, care a fost făcută de Cîţu cu complicitatea lui Dan Barna. În locul soluţiilor şi a guvernării în interesul României asistăm doar la reglări de conturi. Orgoliile din interiorul coaliţiei de guvernare nu schimbă nimic în bine pentru români şi pentru România. Din criză în criză nu se poate guverna.
Partidul Social Democrat cere insistent liderilor coaliţiei să îşi îndrepte atenţia spre adevăratele priorităţi: redeschiderea spitalelor şi pentru bolnavii cronici, redeschiderea şcolilor pentru ca tinerii să meargă fizic la şcoală, rectificarea bugetului la Ministerul Sănătăţii care acum este mai mic decât în perioada când nu ne confruntam cu pandemia, prelungirea programelor magazinelor, ridicarea cât mai rapidă a restricţiilor după un calendar clar, testarea şi vaccinarea oamenilor pentru diminuarea cazurilor de infectare Covid-19 şi, mai ales, să guverneze în interesul românilor.
Sănătatea, religia, educaţia şi familia sunt pilonii dezvoltării unei societăţi şi PSD va uza de toate mijloacele politice şi democratice pentru a readuce România pe direcţia cea bună.
România este o ţară democratică şi trebuie să rămână democratică.
Ilie Toma,
deputat PSD Hunedoara
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Ba spagarule, PSD e la fel ca PNL. Toti sunteti niste excroci.