Adriana Năstase
Şcoala începe peste câteva zile, dar lucrurile nu sunt deloc clare în ceea ce priveşte cum vor face cursurile elevii. Guvernul a venit cu trei scenarii, care îi bagă-n ceaţă pe profesori şi pe elevi.
Verde, galben şi roşu
Criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile/instituţiile de învăţământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii este rata incidenţei cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori. Scenariul 1-Verde: Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. Scenariul 2-Galben: Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie şi revenirea parţială (prin rotaţie de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. Scenariul 3-Roşu: Participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.
Vălişoara, cursuri online
„Fiecare unitate şcolară va decide şi îşi va adapta scenariul la indicaţia DSP-urilor, inspectoratelor şcolare judeţene şi comitetelor pentru situaţii de urgenţă. Susţinem necesitatea începerii activităţii în unităţile de învăţământ şi, atât Ministerul Sănătăţii, cât şi direcţiile de sănătate publică şi INSP sprijinim demersurile pentru începerea noului an şcolar în condiţii de siguranţă epidemiologică”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
În judeţul nostru, singura unitate administrativ teritorială care trebuie să meargă pe scenariu roşu este comuna Vălişoara. Ca să fie în scenariul roşu, o localitate trebuie să aibă o incidenţă de peste trei cazuri de Covid-19, la mia de locuitori. La Vălişoara, unde incidenţa este de 3,52/1.000, elevii nu vor putea merge la şcoală, vor face doar cursuri online.
Mai sunt localităţi care vor aplica scenariu galben, pentru cursuri, Simeria, Petrila, Rapoltu Mare, Băcia, Sarmizegetusa, Certeju de Sus, Lelese, Bucureşci, Orăştioara de Sus. Celelalte localităţi sunt pe scenariu verde.
Totuşi, potrivit directorului executiv al DSP Hunedoara, Sebastian Mezei, consiliile de administraţie de la şcolile care sunt pe scenariu galben acum, pot să funcţioneze pe scenariu verde, în funcţie de condiţiile de care dispun acolo.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…