Este inacceptabil, chiar şi în ţări bananiere ori imposibil de localizat pe hartă, ca şeful unui guvern să refuze să-şi asume un proiect de lege ieşit din laboratoarele propriilor miniştri, darămite ca acest şef al executivului să declare public că va respinge, ca parlamentar, proiectul pe care l-a girat, după care să meargă, ca şef de partid, în parlament şi să dea ordin ca proiectul să fie trecut la urgenţe, să nu mai fie analizat, ci doar să fie respins fără discuţie. Alături de el, şeful liberalilor, Crin Antonescu, partener de alianţă aflată la putere în procent covârşitor, dă cu guvernul de pământ, îl pune pe coji de nucă, în colţ, pe prim ministru, apoi dă ordin şi el propriilor parlamentari să respingă, fără analiză, proiectul Roşia Montană, căci despre el este vorba.
În astfel de condiţii, USL, prin liderii săi care ocupă cele mai importante funcţii în stat, după preşedinte, a demonstrat că tot ce a făcut până acum şi intenţionează să facă şi de acum încolo este un joc pueril, dictat de îngăduinţa părinţilor – în acest caz, baroni de curte sau protestatari de stradă. Este, repet, inadmisibil ca o decizie economică de o asemenea anvergură să fie luată pe principiile strategiei politice de campanie electorală permanentă. Ce se va întâmpla de acum încolo? De fiecare dată când un proiect guvernamental nu va conveni unui grup de cetăţeni, ieşirea acestora în stradă va fi argument în defavoarea acestuia? Pentru că, oricât ar încerca în viitor Victor Ponta să mai convingă că România este guvernată de interesele României, precedentul creat acum, cu proiectul Roşia Montană, va da apă la moară unui dialog stradă – guvern pe principii de forţă, dictatul fiind, aşa cum s-a demonstrat, al străzii. Nimeni şi nimic nu ne mai poate convinge că Guvernul României şi actul de guvernare mai există. Onoarea, ce cuvânt mare!, ar fi trebuit să însemne demisia. Dar nu are domnul Ponta aşa statură morală.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Punctul tau de vedere nu se poate numi chiar unu democratic.Chiar daca ti se pare absurd ca parlamentarii sa respecte vointa celor care i-au trimis acolo sa stii ca aceasta este normalitatea. Pana la urma aceasta tara este a noastra, nu a guvernului sau a PDL-ului care au incheiat nu chiar foarte la lumina acest contract.Probabil ca vom vedea acum dupa dezvaluirea documentelor de ce se tinea atat sa ne dam aurul pe nimic...si sa ne mai si otravim pamantul.
Domnule Senior,
Apreciez opinia Dumneavoastră și vă mulțumesc pentru comentariu. Îmi pare rău, însă, că nu am fost suficient de explicit în ceea ce am spus, cel puțin așa reiese din ce spuneți. Ideea notei mele nu era nici pro, nici contra unui proiect, ci împotriva lașității, împotriva lipsei de responsabilitate a unui șef de guvern care judecă și acționează duplicitar asupra unui proiect pe care nu l-a obligat nimeni să-l promoveze. Premierul unei țări, după modesta mea părere, trebuie să aibă puterea de a trece de calculele și influențele politice sau ale străzii, atunci când urmărește împlinirea unui proiect economic pe care și-l propune. Un exemplu potrivit ar fi doamna Margaret Thatcher, fostul premier al Marii Britanii, care nu a avut emoții electorale când a făcut o reforme radicale, punându-și în cap puternicele sindicate din Anglia și un electorat mult mai atent la detalii decât cel românesc. Pentru ea, într-un firesc al principiilor solide, interesele Marii Britanii și refacerea economiei erau mai importante decât interesele ei personale pe plan politic. Sper să fi fost mai exact prin acest comentariu.