Guvernul României a încetat să existe

Din punctul meu de vedere, începând de ieri, România nu mai are guvern. După circul penibil din aceste zile, când prim ministrul Victor Ponta a demonstrat că nu are nici coloană vertebrală, nici puterea de a duce la capăt vreun proiect guvernamental, luând decizii emoţionale, după cum bate vântul electoral sau după cum dictează strada, încrederea în acest guvern bâlbâit s-a redus la zero.
Este inacceptabil, chiar şi în ţări bananiere ori imposibil de localizat pe hartă, ca şeful unui guvern să refuze să-şi asume un proiect de lege ieşit din laboratoarele propriilor miniştri, darămite ca acest şef al executivului să declare public că va respinge, ca parlamentar, proiectul pe care l-a girat, după care să meargă, ca şef de partid, în parlament şi să dea ordin ca proiectul să fie trecut la urgenţe, să nu mai fie analizat, ci doar să fie respins fără discuţie. Alături de el, şeful liberalilor, Crin Antonescu, partener de alianţă aflată la putere în procent covârşitor, dă cu guvernul de pământ, îl pune pe coji de nucă, în colţ, pe prim ministru, apoi dă ordin şi el propriilor parlamentari să respingă, fără analiză, proiectul Roşia Montană, căci despre el este vorba.
În astfel de condiţii, USL, prin liderii săi care ocupă cele mai importante funcţii în stat, după preşedinte, a demonstrat că tot ce a făcut până acum şi intenţionează să facă şi de acum încolo este un joc pueril, dictat de îngăduinţa părinţilor – în acest caz, baroni de curte sau protestatari de stradă. Este, repet, inadmisibil ca o decizie economică de o asemenea anvergură să fie luată pe principiile strategiei politice de campanie electorală permanentă. Ce se va întâmpla de acum încolo? De fiecare dată când un proiect guvernamental nu va conveni unui grup de cetăţeni, ieşirea acestora în stradă va fi argument în defavoarea acestuia? Pentru că, oricât ar încerca în viitor Victor Ponta să mai convingă că România este guvernată de interesele României, precedentul creat acum, cu proiectul Roşia Montană, va da apă la moară unui dialog stradă – guvern pe principii de forţă, dictatul fiind, aşa cum s-a demonstrat, al străzii. Nimeni şi nimic nu ne mai poate convinge că Guvernul României şi actul de guvernare mai există. Onoarea, ce cuvânt mare!, ar fi trebuit să însemne demisia. Dar nu are domnul Ponta aşa statură morală.