Ediţia de astăzi a Gândul online prezintă proiectul descentralizării conceput de vicepremierul Liviu Dragnea, care ar urma să fie aprobat printr-o Ordonanţă de Urgenţă. Potrivit documentului obţinut de Gândul, descentralizarea ar urma să-şi facă simţite efectele de la 1 ianuarie 2014, ea precedând astfel regionalizarea. Dacă descentralizarea plănuită de vicepremierul Dragnea va deveni realitate, ea va reprezenta cea mai radicală măsură luată în administraţie în ultimii ani.
De la ministerul lui Liviu Dragnea a plecat în teritoriu pe 24 septembrie o circulară privind propunerea legislativă intitulată Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de ministere şi celelalte organe de specialiate ale administraţiei publice centrale. În documentul amintit se prevede modificare a nu mai puţin de 21 de acte normative, se precizează clar ce atribuţii vor fi cedate de la centru către teritoriu – către Consiliile judeţene, preşedinţii de Consilii Judeţene şi primari.
Intenţia că procesul descentralizării se doreşte a fi realizat imediat, începând cu 1 ianuarie 2014, se regăseşte chiar în preambulul proiectului de OUG, unde se vorbeşte despre necesitatea demarării procesului de elaborare a legii bugetului de stat pentru anul 2014 şi subsecvent, a bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, cu respectarea calendarului bugetar prevăzut de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare şi de Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice.
Cele mai importante modificări:
1. în subordinea primăriilor din oraşe/municipii vor funcţiona servicii rutiere şi de ordine publică ai căror directori vor fi numiţi de primari.
2. în subordinea consiliilor judeţene vor fi transferate o serie de servicii deconcentrate de la ministere şi agenţii, conduse de persoane numite de preşedintele CJ. Astfel vor fi reorganizate în subordinea CJ oficiile judeţene de agricultură, direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniu, unităţile teritoriale de promovare turistică, direcţiile judeţene de sport şi tineret, centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională, casele corpului didactic, agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă, agenţia de plăţi şi inspecţie socială, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului, direcţiile judeţene de pescuit şi acvacultură şi direcţiile de sănătate publică.
3. METROREX trece din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Tot în subordinea CGMB trece şi Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti.
4.Porturile de la Dunăre trec în subordinea Consiliilor Judeţene în raza cărora se află.
5. Plajele cu destinaţie turistică vor fi administrate de consiliile locale.
Noile competenţe ale şefilor locali
Pe lângă competenţele actuale, în documentul realizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei se adaugă o serie de noi instituţii care vor intra în subordinea şefilor din teritoriu. Astfel, în competenţele autorităţilor publice locale intră:
– serviciile de ordine şi siguranţă publică şi circulaţia pe drumurile publice
– serviciile de sănătate publică la nivel judeţean
– administrarea plajelor turistice maritime şi fluviale, ale râurilor, pârâurilor şi ale lacurilor de acumulare
– administrarea sistemelor de gospodărire a apelor
– protecţia mediului, pescuit şi acvacultură
– dezvoltare rurală;
– ocuparea forţei de muncă la nivel local
– administrarea unităţilor sportive şi de tineret, a taberelor şcolare, centrelor de agrement, caselor de cultură ale studenţilor, precum şi a cluburilor sportive de la nivel local;
– dezvoltare şi promovare turistică;
– organizează şi desfăşoară activităţi educative extraşcolare/de tip nonformal prin cluburile copiilor;
– protejarea patrimoniului cultural de pe teritoriul judeţului
– administrarea porturilor de fluviale interes judeţean
– implementarea programelor judeţene în domeniul tineretului şi sportului
Descentralizarea Poliţiei
Descentralizarea competenţelor poliţiei este prevăzută în proiectul de OUG, urmându-se a se completa atribuţiile poliţiei locale, dar şi atribuţiile Poliţiei Române. Potrivit documentului citat se va modifica OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi se va propune ca „aplicarea şi executarea controlului privind respectarea normelor referitoare la circulaţia pe drumurile publice să se realizeze de către autorităţile administraţiei publice locale prin servicii rutiere organizate în subordinea acestora”. Noile servicii rutiere se vor afla în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, primarii, cu avizul Inspectoratului de poliţie judeţean, urmând să numească directorii executivi ai acestor noi Servicii Rutiere. Competenţele acestor directori vor fi aprobate de consiliile locale, cu avizul Inspectoratului de poliţie judeţean. Pentru descentralizarea poliţiei, categoriile de personal al poliţiei locale se vor completa cu functionari publici, civili, cu statut special, care vor ocupa funcţii specific de poliţist conform Statutului poliţistului.
Ce competenţe se transferă de la MINISTERUL AGRICULTURII
În subordinea Consiliilor judeţene şi a Consiliului general al municipiului Bucureşti se propune înfiinţarea oficiilor pentru agricultură judeţene/ a municipiului Bucureşti, prin reorganizarea direcţiilor pentru agricultură judeţene, oficiilor judeţene de studii pedologice şi agrochimice şi a caselor agronomului. Noile structuri vor prelua din competenţele celor care se desfiinţează, urmând a se stabili patrimonial serviciilor nou înfiinţate.
MINISTERUL CULTURII cedează cinematografele şi terenurilor aferente
De la ministerul Culturii în urma procesului de descentralizare, serviciile publice şi organele de specialitate aflate în subordinea/coordonarea/autoritatea Ministerului Culturii se reorganizează în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale. Practic, competenţele vor trece la Consiliile Judeţene, respectiv CGMB. De asemenea, toate sălile şi grădinile de „spectacol cinematografic”, în total 133, dar şi imobilele, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie a Filmelor, „România Film”, vor trece, libere de sarcini, în administrarea consiliilor locale comunale, orăşeneşti, municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz.
MINISTERUL ECONOMIEI lasă turismul liderilor locali
De la Ministerul Economiei vor trece în subordinea administraţiei publice locale o parte din competenţele Autorităţii Naţionale pentru Turism, respectiv autorizarea, clasificarea şi licenţierea în turism şi unităţile teritoriale turistice. Consiliile Judeţene vor avea competenţe noi precum: autorizarea staţiunilor balneare, climaterice şi balneoclimaterice, emiterea brevetului de turism, atestarea parcurilor turistice, autorizarea a activităţii de agrement nautic, activităţi turistice pe plajă, activităţi ecoturistice.
Ce pierde MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI
Consiliile Judeţene vor prelua de la Ministerului Tineretului şi Sportului direcţiile judeţene pentru tineret şi sport/municipiul Bucureşti, casele de cultură ale studenţilor şi infrastructura aferentă, Complexul Cultural Sportiv Studenţesc „Tei“,bazele sportive de interes judeţean, taberele şcolare şi centrele de agrement de interes judeţean, cluburile sportive de interes local, taberele şcolare şi centrele de agrement de interes local. “Direcţiile Judeţene pentru Sport şi Tineret se reorganizează ca servicii publice de interes judeţean, în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti”, se arată în setul de măsuri de descentralizare în domeniul tineretului şi sportului.
Descentralizarea MINISTERULUI EDUCAŢIEI
Inspectoratul şcolar judeţean, respectiv Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Casa corpului didactic, Palatele copiilor/Palatul Naţional al Copiilor, Cluburile copiilor, cluburile sportive şcolare vor intra sub autoritatea Consiliilor Judeţene sau a celor locale/ Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Ce pleacă de la MINISTERUL MUNCII
Consiliile judeţene vor primi în subordine agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Asta e foarte bine , asa va fi mai bine in societate ,cetatenii civili vor avea mai mare resposabilitate pentru deciziile pe care le vor lua .