Echipa de handbal feminin CSM Deva a evoluat, sâmbătă, în deplasare, la formația Centrului Național de Excelență (CNE) din Rm. Vâlcea. Devencele au abordat meciul cu mare seriozitate și, la final, s-au impus clar, cu scorul de 30-22, după ce la pauză conduceau cu 18-8.
Speranța moare ultima
Rezultatul și jocul prestat au fost pe placul tehnicianul devean. „Am întâlnit o echipă tânără, dar valoroasă, iar pentru noi a fost un meci bun, mai ales în prima repriză. În partea secundă am încercat diverse formule de joc și m-a mulțumit și această prestație. Felicit fetele pentru evoluția avută, mai ales că unele dintre ele au jucat fără a fi apte medical în totalitate. Mă bucur că am câștigat acest meci și că ne continuăm seria rezultatelor pozitive. Sper ca acest trend să îl păstrăm și la meciul următor”, a declarat Daniel Gheorghe, antrenorul principal de la CSM Deva.
După această etapă, campionatul se întrerupe pentru o serie de acțiuni ale echipei naționale, urmând a fi reluat la mijlocul lunii martie, când CSM Deva va întâlni, tot în deplasare, formația ACS Turda.
Calificată deja
Menționăm că echipa din Deva are, după 14 etape disputate, 40 de puncte din 42 posibile, cu 13 victorii și un rezultat de egalitate, fiind practic calificată la turneul de promovare în prima ligă da handbal feminin, Liga Florilor. CSM a evoluat la Rm. Vâlcea cu: Ana Maria Inculeț, Andreea Nastasă – Andreea Tetean (9 goluri înscrise), Irina Croitoru, Daniela Toader (ambele câte 4 goluri înscrise), Sylwia Lisewska, Diana Șamanț, Rebeca Vlădășel (toate 3), Alexandra Orșivschi, Mălina Petrescu (fiecare 2), Dalia Cîmpean, Nicoleta Deaconu, Cristina Malac, Sara Racho. Indisponibile: Ana Maria Szolosi – Bianca Cherecheși. Antrenori: Daniel Gheorghe, Valentina Ardean Elisei și Olivia Nanu.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…