HANDBAL. Un nou scandal legat de arbitrajele din Liga Florilor
Cunoscutul antrenor Alexandru Weber, tehnicianul care pregătește de mai multe sezoane formația Măgura Cisnădie, a reproșat maniera de arbitraj prestată de cuplul Ghiță-Topliceanu la partida pe care echipa din Cisnădie a pierdut-o în deplasarea de la Gloria Buzău cu 26-23 (14-13).
A promis, dar a uitat
Partida a fost una tensionată, iar oaspeții au acuzat maniera de arbitraj celor doi arbitrii iar Alexandru Weber a declarat: ”Unele cupluri din România nu se ridică la nivelul handbalului pe care-l practică echipele. Cluburile din România plătesc jucătoare de mare valoare (campioane mondiale, europene, olimpice), jucătoare din toate naționalele lumii, încercăm să ne pregătim în fiecare săptămână pentru fiecare joc în parte ca să fim la înălțimea pretențiilor iubitorilor de handbal și ale angajatorilor noștri, dar ne lovim de arbitraje mediocre, câteodată de neînțeles. Am fost de acord cu toții să le mărim arbitrilor baremurile, gândind că se vor pregăti mult mai bine pentru meciurile pe care le au de oficiat. Din păcate, mulți nu au dovedit aceste lucruri, dovadă jocurile din acest început de sezon, cu foarte multe probleme. Ar trebui ca observatorii partidelor să fie mult mai drastici în judecarea prestațiilor pentru a ridica nivelul arbitrajelor”, a declarat tehnicianul din Cisnădie.
De altfel, mai multe grupări din România sunt nemulțumite de faptul că noul președinte al FR, Handbal Constantin Din, deși a promis acest lucru la alegerea sa în funcție, nu face mai repede ordine în rândul arbitrilor.