Magdalena Șerban
Comuna Hărău va beneficia atât de rețea de apă potabilă în sistem centralizat, cât și de una de gaz metan. Astfel, se fac pași administrativi uriași în ce privește dezvoltarea condițiilor de trai de aici, cu precădere legat de oferirea unor utilități moderne.
Apă potabilă la robinete, de la anul
,,Pe masterplanul județean vom avea sistem de alimentare cu apă în regim centralizat. Avem unul și acum, însă sursa de apă e din 4 puncte forate de teritoriul comunei, dar care nu acoperă nevoile cetățenilor nici calitativ, nici cantitativ. E distribuită apă industrială, nu apă potabilă. Sunt probleme și din cauza secetei, fântânile nemaiavând un nivel normal de apă, mai ales în timpul căldurii toride, dar nu numai. Contractul prin masterplan a fost atribuit, fiind câștigat de o asociere de 2 firme pentru zona noastră. Am înțeles, din discuțiile cu cei de la Apa Prod, că în a doua parte a anului viitor va fi apă potabilă la robinetele gospodăriilor de la noi. A fost proiectare cu execuție și s-a finalizat proiectarea, demarându-se execuția. Am discutat deja detaliile tehnice”, a transmist primarul din Hărău, Lucian Albu Weber (foto).
Variantă nouă de încălzire
,,Pentru proiectul cu introducere a rețelei de gaz metan, așteptăm ca cei de la Certeju de Sus să obțină 2-3 avize. Sperăm să le obțină cât mai repede, ca să putem demara procedurile de licitație pentru proiectare și execuție. Ne dorim ca cetățenii să aibă o alternativă la încălzirea pe lemne. Viitorul nu știm ce ne rezervă și e bine să aibă de ales varianta cea mai convenabilă. Ei pot alege să comute pe lemn, dacă îşi doresc sau să nu se racordeze la gaz. Nu e obligatoriu pentru nimeni. Fiecare alege ce consideră că i se potrivește și în funcție de cum cântărește lucrurile la nivel personal. Dacă nu vor fi probleme cu licitația și să existe contestații, sperăm ca din toamnă să dăm drumul la lucrări. Important e să înceapă”, a mai spus edilul. Reamintim că în urma accesării programului, 17 localități din județul Hunedoara sunt eligibile pentru a primi bani din bugetul de stat (prin Programul „Anghel Saligny”) pentru înființarea și extinderea rețelelor de gaze naturale. Suma totală alocată este de 162.547.000 de lei, iar Hărău e pe lista câștigătoare.
Vorbesc gurile rele că se pregătește debarcarea unui personaj politic din zona noastră. Zvonerii au…
Ovidiu Furdui, primarul comunei Crișcior Pentru că a reușit să pornească investiția de alimentare cu…
Bogdan H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost prins, din nou, la volan, deși…
Pensia medie a foștilor judecători și procurori este circa 5.000 de euro lunar și orice…
Din cauza băuturii, tânărului i s-a făcut rău și a leșinat. Fusese descoperit la un…
Accidentul s-a petrecut într-un sens giratoriu din municipiul Deva, iar ciclistul a fost rănit grav…