Magdalena Șerban
Primarul orașului Hațeg a bifat noi investiții din fonduri nerambursabile. Astfel, recent, edilul a semnat contractele de finanțare pentru două proiecte care vor aduce plusvaloare în procesul de modernizare a urbei.
Insule ecologice digitalizate
„În baza primului proiect, vom construi insule ecologice digitalizate pentru colectarea selectivă a deșeurilor, finanțarea fiind obținută prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Valoarea totală nerambursabilă este de 1.215.116 de lei, echivalentul a 247.000 de euro și vizează îmbunătățirea implementării colectării separate, respectiv a controlului și monitorizării parametrilor de calitate a mediului prin înființarea și dotarea a 13 insule ecologice supraterane, în zona blocurilor. Ceea ce se urmărește, în fapt, este a accelera procesul de extindere și modernizare a sistemelor de gestionare a deșeurilor pe plan local, cu accent pe colectarea selectivă, măsuri de prevenție, reducere, reutilizare și valorificare în vederea conformării cu directivele aplicabile. Cred că deșeurile pot deveni o problemă stringentă dacă nu sunt gestionate corect. Acum există alte posibilități tehnice, cu mult mai evoluate față de cele din trecut, așa că nu vrem să batem pasul pe loc”, a transmis primarul din Hațeg, Adrian Pușcaș (foto).
De asemenea, o altă reușită investițională ține de înființarea unui centru de colectare prin aport voluntar, cu o valoare totală a finanțării nerambursabile de 4.558.786 de lei, echivalentul a 930.364 de euro. Reprezintă un program ce va fi materializat în perioada următoare. Ca axă de susținere financiară e tot Planul Național de Redresare şi Reziliență (PNRR), acest pas fiind util pentru asigurarea unor servicii de gospodărire îmbunătățite pentru cetățeni, dar și pentru dezvoltarea unui management al deșeurilor eficient, prin suplimentarea capacităţilor de colectare separată, pregătire pentru reutilizare și valorificare. În fond, toate deșeurile colectate în aceste centre de aport voluntar reprezintă o resursă esențială pentru industria reciclării. Până acum, ele ajungeau fie în gropile de gunoi, fie erau aruncate ilegal pe câmpuri, în păduri sau în lacuri și râuri. De multe ori, legile definite parțial ori chiar prea permisive sau deloc aspre nu pun frână acelor persoane lipsite de spirit civic. „Este esențial să creăm un mediu propice pentru educarea cetățenilor în direcția menținerii lucrurilor pe un făgaș normal, precum și conștientizarea populației privind impactul deșeurilor asupra mediului. Nu doar noi avem nevoie de un mediu curat, ci trebuie să rămână la fel și pentru generațiile următoare. E vital”, a adăugat edilul.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…