Categories: FlashSport

Heian Deva, în top la „Cupa Banzai”

Ciprian Marinuţ

Karatiştii de la Heian au cucerit 22 de medalii şi s-au clasat pe locul doi în ierarhia pe cluburi la competiţia internaţională „Cupa Banzai”, desfăşurată la Arad. Liderii echipei au fost campioana europeană Andra Daniliuc (foto), triplă medaliată cu aur, şi antrenorul Marius Biji, dublu medaliat cu aur la categoria veterani.

Specialişti la kata
Sportivii de la Heian Deva au început cu dreptul activitatea competiţională a anului 2013. Karatiştii antrenaţi de Marius Biji au fost tehnici, rapizi şi disciplinaţi la „Cupa Banzai”, derulată la finalul săptămânii, fiind în prim-planul competiţiei la care au participat aproape 500 de sportivi de la 45 de cluburi din România, Italia, Ungaria, Bosnia Herţegovina, Serbia şi Slovacia. Drept urmare, devenii au cucerit 22 de medalii, iar cu acest bilanţ s-au situat pe locul doi în clasamentul general pe cluburi cu 74 de puncte, după Shodan Timişoara (antrenor George Coca) cu 77 de puncte, dar înaintea gazdelor de la Banzai Arad (antrenor Dan Duma) cu 70 de puncte. Majoritatea medaliilor (18) au fost obţinute la kata (luptă cu un adversar imaginar) şi doar patru au fost primite pentru prestaţia de la kumite (lupta cu un adversar real). „Kata este specialitatea casei, dovadă că am luat cele mai multe medalii. Cred că acum şi-a spus cuvântul stagiul de pregătire cu maestrul italian Mirio Mannini, desfăşurat în luna decembrie, la Deva”, a afirmat antrenorul Marius Biji.

Medalii la toate vârstele
Lidera echipei a fost campioana europeană Andra Daniliuc, singura care a obţinut trei medalii de aur, la kata junioare, kata open şi kumite junioare. Foarte bine s-a prezentat la categoria veterani şi antrenorul Marius Biji (37 de ani), care s-a clasat pe locul I atât la kata, cât şi la kumite. În ciuda rezultatelor sale şi ale „liderei”, tehnicianul a ţinut să-i laude pe toţi sportivii săi. „Toţi cei care au obţinut medalii au prezentat exerciţii curate în care au pus suflet. Mă bucură revenirea Denisei Pădurean în echipa de kata fete 13 ani. Este lăudabil că grupa celor mici – Alesia Voicu, Silvia Matei, Leeloo Miţă, Carmen Tatoiu, Alexandra Meseşan şi Celia Titel – vine foarte repede din urmă. O prestaţie bună a avut şi Daniel Cetean, aflat abia la a doua competiţie din viaţa sa, care la grupa de vârstă de opt ani a avut peste 50 de contracandidaţi şi a ocupat locul 10, meritoriu pentru experienţa sa. Sportivii de la Heian Vetel, Atila Szocs şi Bogdan Atinge, au fost aproape de podium, dar mai au de şlefuit unele aspecte tehnice”, a spus sensei Marius Biji.
Rezultate tehnice: Andra Daniliuc (17 ani) – aur kata juniori şi open, aur kumite; Victor Kuţaba (11 ani) – aur kata; Mihai Martinesc (8 ani) – aur kata; Maria Nedelcu (11 ani) – bronz kata, Denisa Pădurean (10 ani) – argint kata; Diana Josan (11 ani) – aur kata şi argint kumite); darius Opriţoiu (10 ani) – argint kata şi bronz kumite; Sabrina Groza (18 ani) – bronz kata; Alesia Voicu (5 ani) – aur kata; Alexandru Mariş (aur kata); Cristian Josan (7 ani) – aur kata; Andrei Herbeiu (8 ani) – bronz kata; Carmen Tatoiu (7 ani) – aur kata; Silvia Matei (5 ani) – argint kata; Marius Biji (37 ani) – aur kata şi kumite; echipa kata fete, formată din Maria Nedelcu, Denisa Pădurean, Diana Josan – argint; echipa kata băieţi, formată din Mihai Martinesc (8 ani), Andrei Herbeiu (8 ani) şi Cristian Josan (7 ani) – bronz.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

17 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

17 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

17 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

17 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

17 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

17 ore ago