Funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi, pentru care ar urma să fie dat un vot marți, e vizată de mai mulți liberali, atât veterani din partid, dar și persoane mai tinere.
Fost șef la ANAF
Surse de la vârful partidului au precizat pentru „Adevărul” că sunt mai mulți membri liberali luați în considerare pentru a fi susținuți pentru o funcție de vicepreședinte al Curții de Conturi, pentru a lua locul lui Cosmin Nicula. În primul rând, printre cei avuți în vedere este Lucian Heiuș (foto), fost șef al ANAF, iar în prezent secretar general al Ministerului Finanțelor. O altă persoană cu vechime în politică luată în considerare pentru această funcție e Anca Boagiu. În prezent Boagiu este membră în Consiliul de Administrație al TAROM, după ce anterior a fost în Consiliul de Administrație al Fondului de Garantare pentru IMM-uri. Boagiu a fost de mai multe ori pe funcția de ministru. Prima dată l-a înlocuit pe Traian Băsescu la Transporturi, în iunie 2000, poziție pe care a stat până în decembrie 2000, când a fost înlocuită de Miron Mitrea, odată cu învestirea Guvernului Năstase. A doua oară când a avut un portofoliu guvernamental a fost în Guvernul Tăriceanu, între 2005 și 2007 fiind ministru al Integrării Europene.
Alternativele din noul val de politicieni
Pe lista cu variante pentru Curtea de Conturi mai este și și Gabriel Avramescu, deputat aflat la primul mandat, în prezent lider al filialei Buzău. Surse din partid susțin că luat în calcul este și Florin Roman, fost ministru al Cercetării și Digitalizării, deși acesta are un profil mai degrabă pe zona de administrație, fiind unul dintre oamenii care comunică des cu aleșii din teritoriu. Nu în ultimul rând, o altă variantă este Marius Bălu, fost secretar de stat la Ministerul Apărării, dar și fost președinte al CJ Mehedinți.
Potrivit ultimei declarații de avere a lui Cosmin Nicula, vicepreședinte al Curții de Conturi căruia îi expiră mandatul, media lunară a salariului său era de 27.000 de lei. Mandatul la Curtea de Conturi este de 9 ani. (A.N.)
Vorbesc cârcotașii că un personaj de la noi, mare și tare de la o vreme,…
Dorin Gligor, directorul general al Apa Prod Pentru că Apa Prod SA a semnat contractul…
Florin O., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată, împreună cu alți…
Mai mulți experți în domeniul riscurilor globale au avertizat că omenirea ar trebui să își…
Polițiștii, din nou la datorie! Ei au efectuat o razie pentru asigurarea unui climat de…
Individul a reușit cu ajutorul unei foste iubite să fure conturile de pe rețelele sociale…