Un bărbat din Deva, de 47 de ani, care fura din buzunare prin metoda „îmbrăţişării“ a reuşit să păgubească doi pensionari în Bistriţa- Năsăud, după ce le-a distras atenţia luându-i în braţe sub pretextul că se cunosc.
Potrivit poliţiştilor din Bistriţa-Năsăud, deveanul a reuşit să fure de la două victime suma totală de 3.500 de lei. Primul păgubit a fost un bărbat din localitatea Rebrişoara, care a rămas fără 2.000 de lei. Omul a mers în oraşul Năsăud şi a fost abordat pe stradă, îmbrăţişat de escroc şi lăsat fără banii pe care îi avea în buzunarul interior al unei haine. A doua victimă a fost un bătrân de 81 de ani, din localitatea Chiochiş, care se afla în apropierea sediului unei bănci din Beclean. Bătrânul a rămas fără portmoneul în care avea suma de 1.315 de lei.
”Astfel, din investigaţiile efectuate a rezultat faptul că, păgubitul scoate o sumă de bani de la bancomat, pe care o pune în portofel, în buzunarul interior al hainei. La scurt timp, este oprit pe stradă de către o persoană care pretinde că au în comun o cunoştinţă care este bolnavă şi care îi transmite salutări şi îmbrăţişări. În momentul în care se apropie suficient, sustrage banii, fără ca păgubitul să-şi dea seama. La un moment dat, când vrea să plătească ceva, îşi dă seama că-i lipsesc banii şi anunţă Poliţia”, au precizat reprezentanţii IPJ Bistriţa-Năsăud. Poliţiştii din Năsăud şi Beclean au reuşit să-l prindă pe devean, iar acesta şi-a recunoscut faptele şi a restituit păgubiţilor banii.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…