O bătrână care croșeta a fost seriată de un zgomot puternic venit dintr-una dintre camere locuinței sale. Femeia a crezut că pisica a dărâmat ceva, numai că felina dormea lângă ea pe canapea. Când s-a dus să verifice ce a provocat zgomotul a dat peste un hoț. Bătrâna din Sântuhalm nu s-a pierdut cu firea și a strigat după ajutor iar vecinii acesteia s-au mobilizat imediat. Ceea ce a urmat n-a fost deloc pe placul hoțului.
L-a prins de rucsac
”La data de 15.10.2022, în jurul orei 12:30, în timp ce se afla în cameră și croșeta, a auzit un zgomot care venea dintr-o altă cameră. Prin urmare, văzând că pisica dormea lângă ea, a ieșit pe coridorul locuinței și a mers până în dreptul ușii camerei respective, ocazie cu care a observat o persoană de sex masculin, identificată apoi în persoana inculpatului. Persoana vătămată l-a întrebat pe inculpat ce caută la ea în casă, însă nu-și mai amintește ce i-a răspuns acesta, moment în care inculpatul a ieșit în hol și a fugit din locuință. Persoana vătămată arată că a apucat să-l prindă puțin de rucsacul pe care-l purta inculpatul în spate, însă acesta s-a smucit și a reușit să fugă pe stradă. Persoana vătămată a ieșit în stradă după inculpat, strigând după ajutor, ocazie cu care au ieșit mai mulți vecini în stradă. Aceasta l-a rugat pe un martor să meargă împreună cu mașina lui să-l prindă pe inculpat, ulterior aceștia plecând în urmărirea lui. Astfel, l-au găsit pe inculpat pe un câmp din apropiere și l-au adus înapoi la locul faptei, respectiv domiciliul persoanei vătămate, unde inculpatul a fost legat de un stâlp, fiind chemate organele de poliție, cărora le-au povestit cele întâmplate”, se arată în dosarul anchetatorilor. Individul în vârstă de 45 de ani, din Călan, a recunoscut că intrase în casa bătrânei pentru a fura, însă fără a reuși acest lucru. A fost trimis în judecată pentru tentativă la furt calificat și a fost condamnat de Judecătoria Deva la 1 an și 8 luni închisoare cu suspendare. Soluția instanței de judecată din Deva nu este însă definitivă. (M.Gânju).
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…