Hoţ voiajor prins în Gorj
Suspectul este un bărbat de 34 de ani, din satul Livadia ce aparţine de comuna Baru, care a făcut două victime în decurs de câteva ore în Târgu Jiu.
Hunedoreanul a fost reţinut de către poliţiştii gorjeni şi este acuzat de furt calificat, după ce a furat bani şi bunuri dintr-o sală de jocuri şi dintr-un hotel. Prima victimă a fost o tânără de 23 de ani, angajată a sălii de jocuri ”vizitată” de recidivistul din Livadia. Acesta a profitat de neatenţia celor din sală şi s-a dus în vestiar, de unde a furat dintr-un rucsac un portofel în care tânăra avea suma de 200 lei, carduri bancare şi documente personale. Individul a intrat apoi şi într-un hotel tot din Târgu Jiu, unde a profitat iarăşi de neatenţia angajaţilor şi a furat din recepţie un telefon mobil şi suma de 720 lei, care aparţineau unei angajate de 33 de ani. (M.Gânju)